Home Blog Descoperirea pasiunii

Descoperirea marii pasiuni

Descoperirea marii pasiuni

Când umbli prin viață fără direcție, e tare greu să-ți descoperi marea pasiune.

De câte ori te-ai întrebat ce ar trebui să faci în viață?

Sau, cum ar spune unii, ce ar trebui să faci cu viața ta?

Răspunsul la astfel de întrebări este atât de dificil încât oamenii preferă de multe ori să nu-și pună astfel de probleme.

„Nu mă gândesc la asta, sigur dispare. Ia să vedem ce serial a mai apărut pe Netflix…”

În realitate, întotdeauna faci ceva cu viața ta.

Inclusiv când te bălăcești în seriale, în Facebook, în shopping necontrolat, în toate formele clasice de escapism.

Faci ceva cu viața ta chiar chiar și când ai impresia că nu faci nimic.

Simplu fapt că lași viața să vină și să treacă peste tine nu-nseamnă că nu faci ceva.

În astfel de situații viața te trăiește pe tine în loc ca tu să-ți trăiești viața.

Prin urmare, ceea ce faci tu este să fii pasiv.

Sigur va veni o zi în care îmi voi găsi marea pasiune…

Dintre toate formele de pasivitate, cea mai nocivă este cea care este alimentată de credința că într-o zi te vei lămuri.

Că acum aștepți doar să devină lucrurile clare.

Că dacă stai și ai răbdare, îți va veni inspirația pentru ceea ce ar trebui să faci.

Răbdarea este importantă, doar statul este problematic.

Nu va veni o zi în care totul va fi clar.

Cel puțin, nu va veni acea zi spre tine mai repede dacă îți petreci timpul urmărind seriale cu medici amuzanți care rezolvă cazuri incredibil de dificile.

Sau dacă te hrănești cu acțiunile șmechere a nu știu ce traficant de droguri care pune el lucrurile la punct precum nimeni altul.

Sau dacă ai impresia că abia la finalul facultății e cazul să-ți pui probleme legat de ce vei profesa / cum vei profesa.

Sau dacă vei crede că abia după ce vei fi dat afară de la actualul loc de muncă, e timpul să te apuci de ceva pe cont propriu.

Astfel de gânduri sunt amăgire.

Astfel de gânduri sunt amânare de acțiune.

Astfel de gânduri sunt speranțe false care încălzesc minți fără direcție reală.

Pasiunile se construiesc

Ziua în care îți vei descoperi marea pasiune nu este o zi care vine spre tine.

Este o zi spre care tu te duci.

Faptul că îți petreci timpul așteptând te face să amâni aproape la nesfârșit întâlnirea cu respectiva zi.

Dacă stai și îi invidiezi pe cei care par să-și fi găsit calea în viață, pierzi vremea.

Rolul invidiei și al frustărilor poate fi unul singur – să te determine să acționezi, nu să te consumi aiurea.

Dacă ai impresia că alții au fost doar norocoși că și-au găsit marea pasiune, iar tu ai fost ghinionist că n-ai făcut-o, te-nșeli.

Te-nșeli pentru că asta înseamnă să crezi că oamenii se nasc fiind pasionați de ceva anume.

Te-nșeli pentru că privești un copil pasionat de ceva și ai impresia că acel copil are-n sânge acea pasiune.

Sigur, există anumite elemente ce ține de masculinitate care-i fac pe băieți să fie interesați de obiecte (inginerește) și pe fetițe să fie interesate de alți oameni (socialicește).

Totuși, acel copil care manifestă acea pasiune și-a construit un nivel superior de interes pentru respectiva activitate.

Nu e vorba de ceva picat din cer, e vorba de acțiuni premergătoare care l-au făcut să facă un anumit lucru cu maximă ardoare.

Sunt acțiunile unui copil, dar tot acțiuni sunt.

În primă fază, a fost un simplu interes. Apoi, acest interes a crescut pe măsură ce copilul a devenit cumva mai priceput în a manevra obiectul interesului.

Într-un final, pe măsură ce controlul sau dorința de-a controla obiectul de interes a crescut, copilul deveni pasionat de ceea ce face.

Deci există un început în care acel control nu a fost total. Din contră, poate controlul s-a manifestat sub forma unei manipulări stângace.

Totuși, copilul nu-și pierde interesul.

Chiar dacă obiectul de interes îi scapă din mâini (la propriu sau la figurat), continuă să manifeste atenție, focus.

De ce-ți dau exemplul unui copil?

Pentru că dacă-ți cauți pasiunea vieții, foarte probabil te afli în stadiul unui copil din acest punct de vedere.

Mai mult, după ce ți-o descoperi, vei rămâne un copil în relație cu pasiunea ta. Simplu fapt că vei ști să manevrezi ca un profesionist aria pasiunii tale nu te face un adult clasic.

Te meține la stadiul de copil din perspectiva intensității emoțiilor și a plăcerii, doar că vei fi un copil pasionat de ceva.

Apropo, știi ce se întâmplă cu copiii care-și petrec tot timpul cu ochii-n TV, uitându-se la desene animate?

În mare, se-ntâmplă ceea ce se-ntâmplă și cu adulții care-și petrec o bună parte cu ochii-n TV uitându-se la seriale sau cu ochii-n telefon uitându-se la viața altora pe Facebook.

În astfel de situații, mintea primește atât de mult încât nu mai există loc pentru imaginație. Ai și sunetul, ai și imaginea, ai și cursivitatea acțiunii.

Singurul lucru pe care-l faci tu este să te simți părtaș la ceea ce se întâmplă în fantezia de pe ecran.

Atât.

Cu excepția situației în care vrei ca pasiunea vieții tale să fie urmăritul de seriale sau postatul pe Facebook, e puțin probabil să faci astfel cine știe ce pași importanți spre descoperirea marii tale pasiuni.

Deși Ally McBeal te poate face să-ți dorești să fii avocat, deși Seinfeld te poate face să-ți dorești un grup de prieteni ciudați precum cei ai lui Jerry, asta nu se va întâmpla pierzând o mare parte din viață cu ochii într-un ecran.

Pasiunile presupun acțiune, așa cum presupun acșiuni și-n cazul copiilor care manipulează obiectele interesului lor.

Pasiunea e importantă, dar entuziasmul e și mai important

Care-i diferența dintre pasiune și entuziasm?

Pasiunea este de obicei dedicată unei anume activități.

Nu e obligatoriu ca acea activitate să fie una sofisticată, caz în care nici nu prea e numită „mare pasiune” decât de cei care au standarde foarte scăzute.

De exemplu, ești pasionat de filme cu karate, așa că vezi o grămadă de filme cu karate.

Sau ești pasionat de filme prono, așa că vezi o grămadă de filme prono și te întrebi romantic dacă eroii vor rămâne împreună după ce el termină pe fața ei.

Haha, nu te așteptai la așa ceva, nu?

Nici eu, dar am nevoie de acest exemplu pentru a-ți explica ceva mai târziu în text.

În fine, pasiunile te pot limita cumva în zona unei singure arii de interes.

Pentru unii, asta este bine.

Pentru alții, asta nu e nici pe departe bine.

De aceea, eu cred că există ceva mai important decât găsirea pasiunii.

Ceva ce precede pasiune și o poate însoți.

Ceva ce poate exista chiar în lipsa pasiunii.

Ceva ce te ajută să găsești nu doar pasiunea vieții tale, dar îți face viața în sine mai faină.

Acel ceva este entuziasmul.

De obicei, entuziasmul esteo manifestare a atitudinii tale față de ceea ce faci.

Deși te-ai putea gândi că entuziasmul este ceva ce apare spontant, lucrurile nu stau chiar așa.

Entuziasmul presupune la rândul său acțiune.

Ca-n cazul filmului prono pe care ți l-am menționat mai devreme.

Momentul în care el termină pe fața ei pare un moment de maxim entuziasm sexual pentru amândoi, nu?

Totuși, ca să ajungă la acel punct culminant, cei doi au făcut niște acțiuni.

Posibil chiar să fi fost vorba inclusiv de un preludiu, atât cât există în filmele de gen.

Inclusiv când entuziasmul se manifestă de-o manieră spectaculoasă încă de la-nceputul filmului, tot se presupune că anterior au existat unele acțiuni care au produs atracția.

Gen ea și-a siliconat buzele și sânii, iar el… iar el a fost bărbat.

Sigur, poți spune că e doar un film.

Că majoritatea bărbaților nu sunt chiar atât de dotați, că nu toate femeile sunt atât de dornice de acea finalizare.

Că e doar un film și că realitatea este de multe ori diferită.

Posibil să ai dreptate în unele privințe, dar atunci va trebui să te-ntrebi de ce acepți să trăiești în realitatea altor tipuri de filme?

Nu de alta, dar filmele prono sunt mult mai reale comparativ cu multe dintre filmele pe care le vezi tu.

Sunt mult mai reale decât filmele în care femeile bat bărbați, decât bărbații bate 50 de alți bărbați deodată sau decât serialele în care diverși fac glume bune la fiecare 15 secunde.

Prin urmare, educă-ți entuziasmul pentru lucruri reale.

Acceptă că începuturile pot fi grele, chiar plictisitoare.

Acceptă că preludiul poate fi mai lung decât ți-ai dori.

Acceptă că uneori, pot apărea rateuri.

Acceptă însă că dacă faci acțiuni concrete spre anumite direcții, entuziasmul are șanse mari să apară.

Și după el, urmează pasiunea.

PS: în ghidul acesta, te-nvăț cum să umbli-n viață având o direcție:

Sfarmă Piatră – Transformarea

 

Abonează-te prin email și primești ponturi la care doar abonații au acces! Trimit mail-uri zilnic. Fără SPAM, fără prostii.