De ce e important să te elimini din viața anumitor oameni

Nu mă voi face acum că-ți vorbesc despre ceva ce nu știi deja cât de cât.

Adică nu e ca și cum subiectul acestui text nu se regăsește sub o formă sau alta în tot felul de îndemnuri care se reunesc toate sub aceeași idee:

Elimină oamenii toxici din viața ta!

Singura diferență este că eu nu elimin pe nimeni din viața mea.

Prefer să spun că mă elimin pe mine din viața altora.

Uneori, această eliminare este de-a dreptul măruntă.

Adică mă elimin din viața unor oameni care nici nu știau că fac parte din viața lor – adică aveam interacțiuni mărunte, când și când.

Ură cu mușchi

La sala la care mă duc, există un individ cu care n-am schimbat 3 vorbe în viața mea.

Vorbesc serios.

Nu ne-am salutat vreodată.

Singurul moment în care el mi-a vorbit a fost când m-a rugat în vestiar să-l ajut să-și tragă peste cap un tricou mult prea strâmt pentru mușchii pe care-i avea.

Pur și simplu, structura umerilor și brațelor lui nu-i permitea să și le ducă încrucișat de-asupra capului pentru a-și scoate acel tricou.

El m-a rugat, eu l-am ajutat fără să spun nimic și atât.

Ce m-a făcut să mă elimin total din viața lui?

Faptul că urăște voluntar și cu voce tare tot ceea ce mișcă sau nu mișcă în sala respectivă.

„Victimele” lui preferate sunt muzica de ambient a sălii și cei care au ales-o + o tipă blondă pe care o consideră grasă și plafonată-n înceracarea ei de-a arăta bine.

Apoi, vin diverse tipe care arată bine și  mulți indivizi care nu-s de față, dar au trecut prin sala respectivă sau doar prin fața ochilor lui în diverse împrejurări.

Problema este că modu-n care se exprimă pur și simplu mă face să-mi fie silă să trec pe-acolo la orele la care vine și el.

Prin urmare, mi-am modificat programul de mers la sala-n cauză astfel încât să ajung ori mult mai devreme decât o face el, ori mult mai târziu.

Aparent, e un efort inutil.

Sincer, nu este.

Dincolo de faptul că a mă duce mult mai devreme înseamnă să mă trezesc la o oră foarte bună, pur și simplu beneficiul de-a nu-l vedea și a nu-l auzi mi se pare un mare câștig.

De ce am o problemă cu invidia

Dincolo de cei care urăsc tot ce mișcă, mă mai irită ceva – cei care invidiază tot ce mișcă.

Uneori, ura voluntară și invidia reflexă se topesc în același individ, motiv pentru care mă elimin instant din viața unei astfel de persoane.

De ce?

Nu pentru că aș fi eu un om bun, ci pentru că sentimentele acelea-n care respectivul pune o grămadă de energie nervoasă mi se par o mare pierdere de vreme.

În plus, simt un soi de disconfort nefolositor când genul respectiv de oameni se află-n preajma mea.

Mai ales că, uneori, am impresia că n-am invidiat pe nimeni în viața mea.

Sigur, e o exagerare.

Spun asta doar pentru că-mi vine greu să găsesc situații când am simțit invidie. Trebuie să-mi chinui mintea și să cobor spre amintiri de prin adolescență, probabil.

Astăzi, nu reușesc să simt invidie din motive clasice – gen nu știu cine câștigă mai bine, are parte de fete mai frumoase, e mai inteligent decât mine, are vreun talent aparte etc.

Cam în orice am făcut de-a lungul timpului, am fost bun sau foarte bun. Sau măcar profund convins că dacă-mi pun mintea, voi fi bun sau foarte bun.

Uneori, asta-i adevărat. Alteori, doar bat câmpii.

Când bat însă câmpii, nu mă prind că-i bat.

Prin urmare, am o părere bună despre mine bazându-mă atât pe chestiuni concrete, cât și pe un soi de ignoranță.

Nu, nu e vorba despre efectul Dunning-Kruger.

Invidia care nu contează și invidia care contează

Invidia care te privește apare-n general în mintea unor oameni care îți sunt sub o formă sau alta oarecum apropiați – colegi, amici, diverse cunoștințe.

Alteori, lucrurile se complică mult și invidia apare-n mintea unor oameni care-ți sunt foarte apropiați – prieteni sau măcar oameni pe care-i consideri prieteni.

În prima situație, poți lejer să te elimin din viața celor care-ți sunt colegi, amici, cunoștințe. Poate nu total, dar suficient cât să nu-ți atragă prea mult atenția.

Nu e vreo mare scofală.

În schimb, a doua situație e mult mai complicată.

Un prieten care ajunge să te invidieze pentru cine știe ce rațiune ar trebui să te facă să-ți pui niște întrebări.

În primul rând, să te întrebi dacă respectivul îți este cu adevărat prieten.

E o întrebare pe care trebuie să ți-o adresezi pentru că oamenii se mai schimbă de-a lungul vieții lor și cel pe care-l știai acum niște ani s-ar putea să nu mai fie cel pe care-l știi azi.

De exemplu, în copilărie am avut un prieten foarte, foarte bun.

Mă leagă o grămadă de amintiri de el, genul acela de amintiri care-s foarte vii și pe care le pot rememora în detaliu.

După ce-am crescut, fiecare am luat-o-n altă direcție și ne-am revăzut ca adulți. Oricât mi-aș fi dorit eu să mai fim prieteni, nu mai eram aceleași persoane ca-n copilărie.

M-a costat o sumă mică de bani ca să descopăr asta, dar mi s-au părut niște bani foarte bine cheltuiți.

Uneori însă, invidia se naște în oameni care-ți sunt prieteni reali.

Aparent, asta e un non sens.

Cum să-ți fie prieten real cineva care te invidiază?

Destul de simplu.

Fiecare ne ducem viața într-un anume fel.

Câteodată, ne putem confrunta cu anumite greutăți care ne copleșesc. E posibil să ne dăm seama c-am fost copleșiți și să-ncepem să facem ceva concret pentru a ieși din această situație.

Sau e posibil să nu ne dăm seama că am fost copleșiți și să preferăm să privim în jur și să ne gândim că alții sunt mai norocoși fără să merite asta.

Creierul noastru e foarte pervers. Acest gând – că cineva e norocos fără să merite – se naște frecvent în mintea multora dintre noi.

E genul de idee pe care media ne-o picură constant în minte.

Gândește-te la toate acele show-uri televizate / articole de presă  care promovează diverse personaje aflate aparent în situații extrem de fericite fără să fi făcut vreun efort.

Femei care au soți bogați doar pentru că sunt frumoase și atât.

Fotbaliști analfabeți care au milioane de Euro doar pentru că au primit un anume contract.

Copii de milionari care se bucură exagerat de propria viață doar pentru că s-au născut într-o anumită familie.

Oameni de afaceri care au business-uri uriașe doar pentru că au relații neortodoxe cu diverși politicieni etc.

Exemplele pot continua, dar ideea rămâne aceeași: mulți dintre cei din jurul tău sunt victimele unor influnețe din societate. Asta se adaugă chestiunii pe care ți-am menționat-o deja – problemele din viața personală – și se ajunge ca prieteni reali să simtă lucruri incorecte față de tine.

Prin urmare, ai un pic de răbdare cu prietenii tăi.

Nu multă, nu la nesfârșit, dar ai răbdare cu ei.

Nu te apuca s-arăți că-ți merge rău pe cine știe ce plan doar ca să-i liniștești, dar nu-i elimina imediat doar pentru că-s oameni.

Ai răbdare pentru că unele probleme chiar sunt temporare.

De ce am scris acest text

Pentru că invidia unui om pe care-l consideri prieten poate fi dureroasă.

Mai ales dacă tu însuți consideri invidia o pierdere de vreme.

Pe de altă parte, prieteniile se obțin greu și pot fi puse la-ncercare. E mult mai ușor să nu mai fii prieten cu cineva decât să ai răbdare și să-ncerci să-l înțelegi.

Totuși, uneori merită efortul.

Alteori, realitatea este că ar trebui să mergi mai departe și să te elimini din viața celor care cred că tu ai un noroc pe care nu-l meriți, iar ei au ghinioare pe care nu le merită.

Nu poți influența decât ceea ce se află sub controlul tău, iar atitudinile altora categoric nu se fală în această arie. Poate să nu fie plăcut, dar pe termen lung este sănătos.

Tare sănătos.

În fine, am scris pentru că o bună parte dintre prietenii mei citesc ce scriu pe aici și vreau să se simtă bine că ei nu nutresc sentimente ciudate față de cei apropiați lor.

PS: dacă vrei să nu simți invidie față de realizărilor altora, concentrează-te mai mult asupra realizărilor tale:

Sfarmă Piatră – Transformarea

 

Foto: javmorcas

82 Shares

Lasă un comentariu