Sclavii telefoanelor

Una dintre aberațiile corectitudinii politice se alimentează din îndemnul “Nu judeca!”

Aceasta pleacă de la o intenție bună, apoi face treaba mică pe cracul drept al pantalonului.

Sau pe cel stâng, ca să respecte orientarea ideologică.

Îndemnul acesta ignoră ceva natural – faptul că oamenii căută în mod natural tot timpul indicii în exterior. O facem pentru că e o formă de autoprotejare pe care evoluția a sădit-o în noi.

Fiind vorba de o chestiune naturală, judecăm cu viteze amețitoare.

În doar câteva clipe ne putem da seama cu o acuratețe ridicată dacă cel din fața noastră este atractiv.

Dacă prezintă un posibil pericol.

Dacă se află într-o formă fizică bună.

Dacă e ceva în neregulă în atitudinea sa.

Dacă e bărbat sau femeie.

Dacă… Etc.

Sigur, e important ce faci după ce ai folosit aceste capacități, cum reacționezi, ce spui.

Abia de aici se poate vorbi de nuanțe ale verbului “a judeca”.

În fine, de ceva vreme simt că s-a dezvoltat în mine o astfel de capacitate.

Astfel, în doar câteva secunde pot să-mi dau seama care oameni nu prezintă încredere.

Care nu sunt buni în meseria lor.

Care sunt incapabili să-mi ofere un serviciu de calitate dacă apelez la ei.

Oamenii aceștia sunt “telefonații”.

Adică ace indivizi care-și petrec ore-ntregi cu nasul în telefon și care obișnuesc să fie legați de acesta chiar și când desfășoară diverse acitivăți.

Apropo de corectitudine politică, acești oameni nu sunt buni sau răi.

Pur și simplu, sunt oameni atât profund distrași și distrați de relația cu telefonul încât nu au focusul necesar să exceleze în situații care cer atenție, concentrare.

Printre situațiile care cer atenție și concentrare sunt: învățarea, relaționarea, prestarea de servicii.

De aici și îndoiala mea că acești oameni pot fi buni în meseria lor sau că mă pot baza pe ei sau că ar fi capabili să-mi ofere un serviciu bun.

Chiar și când au dobândit cunoștințele necesare pentru a excela în domeniul lor în trecut, când nu erau sclavii telefonului, acest lucru nu mai contează în prezent.

Faptul că sunt absorbiți de telefon acum nu le permite să-și folosească la capacitate maximă acele cunoștințe.

Nu mai vorbesc de capacitatea de-a se dedica unei activități precum relaționarea sau unei sarcini precum servirea unui client.

Prin urmare, sunt situații în care nu am încredere în mine.

Dacă petrec timp uitându-mă în telefon, știu automat că nu-s capabil în acele momente să fac ceva la un nivel înalt: să iau decizii importante, să acord atenția cuvenită unei interacțiuni, să învăț etc.

De altfel, se pare că chiar și simpla prezență a telefonului în câmpul de atenție mă face mai prost și pe mine, și pe cel din fața mea:

“S-a demonstrat că, și dacă îl las aici și atât (n.r – telefonul), IQ-ul dvs. și al meu scade. Chiar dacă nu sună. Fiindcă suntem cu gândul la el.

Trebuie să faci efort mintal ca să nu te uiți în telefon. E un efort măsurabil și s-a dovedit că, dacă te gândești la telefon, rezultatul la testele IQ scade”. – Manfred Spitzer

În condițiile acestea, cum aș putea să am încredere în cineva care e la propriu mai prost decât ar fi cazul?

Apropo de asta, un exemplu clasic pentru un telefonat incompetent sau incapabil să ofere un serviciu de calitate este reprezentat de unii antrenori fitness.

La un moment dat, mergeam prin multe dintre sălile bucureștene ale rețelei World Class și am văzut nenumărate situații în care antrenorul stătea cu ochii-n telefon și clientul executa defectuos sau superficial diverse exerciții.

Sigur, poți crede că au telefonu-n mână pentru că-l folosesc pe post de cronometru

Nu încerca să fii naiv… folosim atât de mult telefonul zilnic încât știm în doar câteva clipe care-i relația omului în cauză cu obiectul respectiv.

Știm când e pe post de ceas și când e pe post de display pe care rulează un video cu pisici simpatice.

E ca o capacitatea pe care evoluția tehnologică a sădit-o în noi pentru a ne proteja de cei incapabili în anumite momente să fie de încredere, să fie buni în meseria lor, să ofere servicii de calitate.

PS: Spuneam la-nceputul textului că reflexul de-a judeca se bazează pe tendința de-a căuta indicii lămuritoare în exterior.

Că evoluția ne-a sădit această preocupare pentru tot ceea ce se modifică în exterior, pentru orice noutate care apare în mediul nostru cu scopul de-a ne proteja.

Ironia este că la baza obișnuinței de-a verifica non stop ce e mai nou pe rețelele sociale, dacă am mai primit sau nu un email, dacă o informație a fost sau nu updatată este același reflex sădit de evoluție – preocupare continuă pentru noutățile (periculoase) din mediul nostru.

Dacă vrei să faci o schimbare masivă în ceea ce privește relația ta cu telefonul sau rețelele sociale, ghidul meu îți poate fi de foarte mare ajutor:

Cum să omori un Social Media Zombie (SMZ)