Cum să îți crești standardele ca să nu mai fii sclavul alegerilor prostești
The Slight Edge a lui Jef Olson este una dintre cele mai interesante cărți pe care am citit-o vreodată.
Nu datorită scriiturii sale în sine, ci pentru că insistă asupra un principiu foarte interesant legat de influența majoră pe care o au asupra noastră alegerile minore din fiecare zi.
Când spun alegeri minore chiar mă refer mai ales la gesturile mărunte, la alegerile care aparent n-au cine știe ce importanță în momentul în care le facem, dar care apar zilnic în calea noastră.
Prin urmare, nu te grăbi să pui în față alegeri precum meseria, partenerul de viață, marca mașinii achiziționate, zona în care-ți faci sau cumperi casă etc.
Nici pe departe, chiar e vorba de alegeri mărunte, repetitive, de cele mai multe ori zilnice.
Ce faci azi contează mai mult decât crezi
Partea dificil – perversă când vine vorba de aceste alegeri este că efectul lor profund nu se vede aproape niciodată instant
Adică dacă azi mergi sau nu mergi la sală nu va influența major felul în care arăți.
Sau dacă astăzi te umfli zdravăn c-un amestec de cola, covrigi, și poate o șaorma scăldată-n maioneză, nu-ți va influența sănătatea de-o manieră care să te facă să-ncetezi cu asemenea prostii alimentare.
Sau dacă astăzi petreci timp urmărind o emisiune din categoria Noră pentru mamă nu te va face în mod evident mai prost decât erai ieri.
OK, poate acesta nu e chiar cel mai bun exemplu, multe dintre emisiunile de acest gen au capacitatea de-a te prosti aproape instant.
Totuși, ai înțeles ideea: majoritatea alegerilor greșite își cer prețul ceva mai târziu decât în momentul în care te supui lor.
Mai mult, deși plătești un preț mărunt pentru fiecare alegere greșită pe care o faci zilnic, costurile se acumulează și devin impresionante în timp.
Partea faină este că principiul acesta n-are preferințe legate de bine sau rău.
Adică e la fel de valabil și-n cazul dacă alegerile tale sunt unele deștepte.
Adică dacă alegi astăzi să faci mișcare, nu se va simți de-o manieră profundă în ceea ce privește starea ta de sănătate sau starea ta de bine.
Sau dacă alegi astăzi să pui deoparte 10% sau 20% dintr-o sumă de bani pe care o încasezi cu regularitate, gen salariu, nu te va îmbogăți la finalul zilei.
Sau dacă citești o carte interesantă în loc să pierzi vremea pe Instagram / Facebook /TikTok, nu-ți va vindeca instant incapacitatea cronică de-a fi atent la ceea ce se-ntâmplă-n jur.
Totuși, toate aceste alegeri îți apar în cale des și faptul că tu mergi spre direcția bună înseamnă acumulare de dobândă. Nu mai plătești prețul alegerilor mărunte, dar greșite, ci câștigi dobânda alegerilor mărunte, dar corecte.
Într-un final, alegerile acestea aparent neimportante sunt cele care ne construiesc pe noi înșine, ne duc într-o direcție sau alta, ne influențează major aproape orice alegere importantă pe care o facem ulterior în viață.
Cum să faci mai ușor alegeri corecte
Aparent, simplu fapt că știi lucrul acesta despre alegerile mărunte pe care le faci zilnic ar trebui să-ți facă misiunea ușoară.
Fac alegeri proaste în mod constant – mă duc naibii.
Fac alegeri bune în mod constant – naiba se duce naibii, eu mă duc pe drumul care trebuie.
Totuși, realitatea cu care ne confruntăm zilnic ne arată că nu e chiar așa de ușor.
În primul rând, suntem probabil cea mai infantilă generație care a cutreierat pe fața Pământului de când oamenii au sărbătorit de-o manieră cel puțin exagerată dispariția dinozaurilor.
Veșnic în căutarea plăcerilor instante și gata să ne smiorcăim oricând ceea ce ne dorim este un pic mai departe decât distanța la care ajung mâinile și banii noștri.
Ne vine greu să ne abținem să nu stăm cu ochii-n telefon în timp ce mergem cu metroul sau taxiul sau mai știu eu ce mijloc de transport.
Unii nu se satură de această alegere măruntă și proastă chiar dacă se află la volan sau pe bicicletă. Asta-n ciuda faptului că sunt parțial conștienți de riscuri și chiar dacă uneori își dau seama la ce hăiturire emoțională se supun când devin sclavii stimulării informaționale continue.
Care ar fi soluția pentru ieșirea din această buclă?
Sunt mai multe.
Unele mai complexe, altele mai simple.
Din categoria celor simple face parte și aceasta - creșterea standardelor mărunte.
Denumirea poate nu e cea mai fericită pentru că se referă, în fapt, la creșterea standardelor în privințe mărunte.
Deci privințele sunt mărunte, nu standardele în sine.
Totuși, pentru că e vorba de standarde aplicate unor arii aparent banale, sunt convins că nu se supără că le numesc mărunte.
În fine, ca să fie clar…
A-ți crește standardele în privințe mărunte înseamnă să faci ceva mai bine decât faci în mod obișnuit într-o privință măruntă, lipsită de cine știe ce importanță.
De exemplu, îți poți crește un standard mărunt atunci când îți faci patul după trezire.
Dacă nu-l făceai înainte în mod obișnuit, simplu fapt că-l faci zilnic va fi o creștere de standard.
Dacă-l făceai și înainte, faptul că-l vei face cu multă grijă, c-un soi de atenție aproape studiată, că aranjezi fiecare detaliu perfect, va înseamna o creștere de standard.
Sau, o altă creștere de standard aparent banală poate fi legată de felul în care mănânci.
Dacă erai primul care termina de mâncat, fii ultimul.
Dacă erai oricum ultimul care termina de mâncat, nu te apuca să mănânci ca disperatul ca să fii primul, găsește-ți alt standard mărunt pe care să-l îmbunătățești.
De altfel, felul în care mănânci are o importanță mult. mai mare decât îți închipui.
Sau încearcă să te speli cu atâta grijă încât absolut nicio picătură de apă să nu treacă dincolo de pereții căzii.
Sau dă-ți silința să-ți aranjezi hainele de-o manieră ireproșabilă.
Sau nu te repezi niciodată să prinzi loc în mijloacele de transport în comun. E o ridicare majoră de standard aparent mărunt când tratezi scenele de îmbulzeală cu indiferența și calmul celui care are mize mai importante în viață decât lipirea fundului de ebonita scaunelor.
Sau să nu-ntârzii la întâlniri dacă obișnuiești să faci asta sub pretextul că viața ta e mai complicată decât viața altora sau doar pentru că traficul e groaznic pe traseele tale.
Sau să renunți la glumele proaste despre care tu știi că-s proaste și care stârnesc râsete doar pentru a masca gânduri de genul “ce prostovan e ăsta!”.
Exemplele de gen pot continua la nesfârșit, iar fiecare dintre noi are capacitatea de-a-și alege arii mărunte în care să-și crească standardele de acțiune și comportament.
Astfel, vei ajunge în postura celui care va avea în reflex să facă lucrurile obișnuite din ce în ce mai bine.
Oricât de banală ți s-ar părea practica acesta, te asigur că te va prinde.
Nu atât de tare încât să devii vreun roboțel ciudat care-și sperie prietenii cu apucăturile lui, dar suficient de profund încât să faci în mod natural alegeri mărunte corecte în loc de alegeri mărunte proaste.
Ce-ți aduce în plus creșterea standardelor mărunte
Când suntem confruntați cu încercări importante, mintea noastră începe să deseneze diverse scenarii și să ne-ndemne să acționăm conform unui amestec de reflexe și cunoaștere.
Astfel, când trebuie să acționezi, o faci așa cum știi tu să o faci mai bine, cum ești obișnuit să o faci.
Dacă știi cel mai bine să ai o atitudine de cacao, vei acționa de-o asemenea manieră.
Dacă știi cel mai bine să ai o atitudine deșteaptă, vei acționa deștept.
Partea faină este că-n astfel de momente, creșterea standardelor mărunte te poate ajuta mult. Deși seamănă cu un antrenament de box în care adversarul este la un sfert din dimensiunea ta, mintea ta nu va ști vreodată asta în profunzime.
Mintea ta va ști clar doar că tu ai o înclinare spre un soi de excelență-n acțiuni indiferent dacă asta înseamnă împăturirea perfectă a lenjeriei de corp sau finisarea artistică a unei bijuterii.
Prin urmare, ai șanse majore să acționezi mai bine, mai profund, mai deștept inclusiv în fața unor provocări majore din viața ta.
Nu pentru că așa te-ai născut tu, ci pentru că așa te-ai antrenat tu să fii.
Știu, toată lumea vorbește despre standarde înalte și le altătură unor activități atât de sofisticate încât ai putea crede că doar atingerea cine știe cărei culmi de excelență te poate împlini și onora.
Ia-o cu începutul și acordă toată atenția ta standardelor mărunte.
Va conta mai mult decât crezi.