Cum să-ți păcălești creierul

20% din capacitatea creierului… Se pare că atât ne-am folosi.

Sigur știi această credință, doar e cea mai bună consolare când vrem să credem despre noi că suntem în mod evident mult mai deștepți decât o arătăm.

Există o grămadă de controverse în jurul acestei idei și până se ajunge la o concluzie definitivă, vreau să-ți spun ceva de necontestat: din anumite puncte de vedere, suntem proști.

Din feriricre, prostia respectivă este una aparte.

De exemplu, e o prostie care s-a dovedit favorabilă speciei umane de-a lungul existenței sale.

Știu, te interesează mai puțin specia și mai mult individul.

Apoi, te interesează mai puțin individul oarecare și mai mult propria persoană.

Totuși, ca să înțelegi mai multe despre tine și comportamentele tale, va trebui să înțelegi ceva-n plus despre noi ca specie.

Sau despre noi ca animale.

Creierul e un savant care nu-și poate lega singur șireturile

Prostia despre care-ți vorbeam constă-n faptul că de multe ori creierul uman nu face diferențe clare între diversele tale obiceiuri.

Lui îi place orice este automatizat și-i cere cât mai puțină energie nervoasă. Prin urmare, îi plac la nebunie obiceiurile, indiferent de natura lor.

Un obicei este judecat ca fiind nociv sau benefic cu ajutorul minții în baza unor procese mai profunde, care se nasc în urma unei contemplări a faptelor, a reacțiilor, a atitudinilor noastre.

În primă fază însă, creierul te va lăsa să mergi pe orice cale de comportament automatizat.

Sună sofisticat “cale de comportament automatizat”, nu?

Nu e cazul să gândești asta… simplu fapt că vii acasă de la muncă și te lățești pe canapea în fața televizorului, mâncând făinoase sau dulciuri sau chiar făinoase dulci reprezintă un comportament devenit aproape reflexe.

Nu e nimic spectaculos în a intra pe ușă, a te descălța și a te târî până la canapea.

E un lucru mărunt.

Nu e nimic spectaculos în a-ți desface o cutie de cola și de-a-nfuleca aproape inconștient o felie mare de pizza caldă sau rece.

E un lucru mărunt.

Nu e nimic spectaculos în a da drumul la televizor și a legumi în fața acestuia în timp ce ți se oferă și imagine și sunet fără să faci tu vreun efort de gândire / imaginație.

E un lucru mărunt.

Nu e nimic spectaculos

Fiecare dintre acestea și multe altele sunt lucruri mărunte fiecare-n parte.

Lucruri intrate-n obișnuință, lucruri pe care le faci pentru că-ți vine mai ușor să le faci decât să nu le faci.

Mult mai ușor.

Partea interesantă este că al tău creier nu tratează aceste lucruri altfel decât ca pe simple acțiuni ușor de pus în practică.

Faptul că fiecare-n parte îți oferă și niște plăceri imediate reprezintă un bonus pentru creier.

Nu e nimic complicat – îți place ceva (pizza), e ușor de obținut (ai bani să comanzi), e ușor de consumat, îți oferă o plăcere instant (anumite alimente au efectul unor droguri asupra organismului).

Totuși, aproape la fel de ușor poți să-ți automatizezi orice comportament, inclusiv cele profitabile.

E suficient în primă fază doar să ți le sabotezi pe cele nocive și să le-nlocuiești apoi cu unele favorabile ție, chiar dacă sunt la rândul lor tot mărunte.

Creierul tău se va opune în momentul sabotării, dar rezistența lui va ține până-n momentul în care noile acțiuni, cele profitabile, devin la rândul lor obiceiuri.

Inclusiv când vine vorba de mâncare sănătoasă sau de mâncare de foarte bună calitate.

Prin urmare, cum îți sabotezi obiceiurile nocive?

Cum scapi de nimicurile nocive

În mare, ai două variante.

Mie-mi plac ambele și le folosesc alternativ, conștient și, uneori, aproape reflex.

Prima variantă – presupune să-ți propui să faci niște schimbări în acțiunile tale și chiar să faci aceste schimbări.

Știu, nu e ușor.

Uneori, mai ales înainte de-a-ncepe sau chiar la-nceputul începutului, astfel de schimbări ți se pot părea copleșitoare.

Totuși, cei mai mulți oameni pierd lupta aceasta mai ales pentru că efortul pe care-l fac în primă fază li se pare atât de mare și recompensa obținută în aceeași primă fază li se pare atât de mică, încât renunță.

Și renunță pentru că nu simt suficientă motivație să continue.

Nu văd niște rezultate spectaculoase așa cum și-ar dori sau chiar ar aștepta.

Chiar e de-nțeles.

Am fost învățați să așteptăm spectaculosul, să-l căutăm.

Suntem condiționați de ideea de spectaculos.

Totul în jurul nostru este spectaculos – comercianții oferă prin intermediul reclamelor TV doar servicii excepționale, filmele de la Hollywood îți prezintă doar acțiuni explozive, inclusiv zona academică încearcă să-și atragă studenții prin oferirea unor cursuri cât mai stârnitoare informațional.

În condițiile acestea, e foarte greu pentru un om să găsească satisfacție într-o acțiune simplă: vii acasă, te dezbraci, faci un duș, mănânci liniștit, ieși să te plimbi sau citești o carte.

Totul poate să pară atât de plictisitor după o zi-ntreagă la birou…

Cine ar face așa ceva?

Și totuși, chiar încerci.

Faci asta în prima zi și vezi că rezultatul nu e nici pe departe unul ieșit din comun. Poate vei dormi mai bine în noaptea aceea, dar e posibil să nu sesizezi asta dimineață, când te trezești deja stresat de gândul că ai o grămadă de lucru.

Ai avea nevoie de același comportament și-n zilele următoare ca să vezi prima mică explozie de bine în viața ta.

Prin urmare, nu mai renunța atât de ușor.

Insistă încă un pic.

Nu te simți movitat?

Motivația vine din acțiune.

Credința oamenilor este că-ntâi trebuie să fii motivat și apoi acționezi.

Nu fi ca cei mai mulți oameni.

Întâi acționează, chiar dacă n-ai chef și vei vedea că-n scurt timp te vei simți motivat să continui.

Oricum, vrând – nevrând, vei plăti un preț al sentimentului de neplăcere-l în primă fază.

Acceptă-l, asta e.

A doua varintă este ceea ce numescu eu “Făcutu-n ciudă” sau “Sfidarea”.

Foarte probabil este un exercițiu stoic, dar îl practic de dinainte să fi auzit vreodată de filosofia numită stoicism.

Concret, făcutul în ciudă înseamnă să-ți sabotezi obișnuințele nocive în mod conștient, exact în momentul în care efectiv n-ai niciun chef să faci lucrurile altfel decât le faci deja.

Ce-nseamnă asta?

De exemplu, începe week-end-ul și știi că pe Netflix a apărut un nou serial fain.

Ai totul pregătit și nimic nu pare să poată interveni între tine și nenumăratele ore de plăcere hollywoodiană.

Știi bine că-ți place ceea ce urmează.

Știi bine că vei sta hipnotizat în fața display-ului aproape fără să clipești.

Știi bine că-ți vei amâna nevoile fiziologice până când vor deveni imposibil de evitat.

Ei, a face-n ciudă înseamnă să te oprești din acea acțiune care altfel îți va mânca probabil 24 ore din viață-n următoarele 3 zile și să faci cu totul altceva.

Ce altceva?

Dacă obișnuiești să urmărești cu lăcomie seriale, e posibil să-ți fi pierdut abilitatea de-a face altceva sau să-ți fi pierdut gustul pentru altceva.

Rațiunea-ți spune însă că e cazul să ieși din acest cerc și să faci altceva.

Fă altceva chiar dacă satisfacția nu va fi nici pe departe la fel de mare-n primă fază.

Ieși la aer, plimbă-te, sună un priente cu care nu prea ai chef să vorbești, caută cel mai enervant canal TV posibil și urmărește-l timp de 17 minute.

În mod sigur, te vei repezi automat la prima carte din bibliotecă după un astfel de chin.

Ideea este să faci altceva când absolut totul pare aranjat pentru o plăcere nocivă.

Îți vei pierde pofta pentru a urmări aproape compulsiv seriale?

Depinde cât de des îți sabotezi acest obicei.

Dacă o faci suficient de des, măcar și printr-o simplă amânare a momentului în care te scufunzi în acțiunea serialului, ai produs un mic sabotaj.

În timp, vei vedea că genul acesta de acțiuni teroriste au un efect interesant – îți oferă posibilitatea să-ți recapeți controlul asupra acțiunilor tale.

Nu ca un cyborg, ci ca un om care se poate orienta apoi mult mai ușor spre obiceiuri profitabile.

PS: dacă vrei să începi ceva "transformator", metoda Hard Reset te va ajuta să te ții de ceea ce începi.