Totul sau nimic - când să te aperi de extreme și când să le îmbrățișezi

Una dintre cele mai fascinante relații pe care oamenii le dezvoltă este relația cu ideea de "totul sau nimic".

De multe ori, între totul și nimic se poate întinde regatul vast al mediocrității.

Iar în acest regat, pot domni tot felul de obiceiuri nesănătoase - de exemplu, obiceiul de-a mânca în mod conștient mâncăruri care nu te omoară, dar nici nu te lasă să trăiești bine.

În felul acesta, nu te afli în nicio extremă.

Te afli undeva la mijloc, în locul călduț și comod pe care mediocritatea îl amenajează pentru oricare dintre noi.

E suficient doar să-l vizităm și ne va plăcea.

Și, eventual, ne vom prelungi șederea acolo așa cum ți-o prelungești într-o vacanță care ți-a plăcut prea mult ca să te-ntorci acasă.

A te-ntoarce acasă în acest caz concret ar înseamna să mănânci din nou mâncare de bună calitate, dar ți-e groază de drumul pe care ar trebui să-l parcurgi.

Când pornești, aceste produse de bună calitate sunt bune, dar papilele tale sunt obișnuite cu rețetele farmaceutice pe care marii producători din industrie alimentară ți le vând drept mâncare.

Prin urmare, te simți mai bine unde te afli - nu mănânci nici cele mai nocive chestii, dar nici nu te chinui să mănânci cele mai bune alimente.

Pentru tine, ideea de "totul sau nimic" e o exagerare, ceva la care doar extremiștii apelează.

Tu ești un om calm, relaxat...

Ipocrizia e mereu aproape când vine vorba de totul sau nimic

Asta până când ai parte de o nouă interacțiune cu această idee.

De exemplu, ți-ai propus ca obiectiv să te lași de fumat.

Sau de băut alcool.

Sau de jucat jocuri video.

Sau de scrollat la infinit pe Facebook / Instagram.

Chestiile obișnuite care știi că-ți fac rău și știi c-ar trebui să le reduci masiv sau să le elimini în totalitate.

Genul de adicții greu de învins.

Așa că, după câteva zile, aluneci din nou spre obiceiul pe care doreai să-l elimini.

Și pentru că ai alunecat, te gândești c-ai ratat.

Și dacă ai ratat un pic, tot efortul tău de până atunci pare să nu mai conteze.

Așa că te scufunzi în viciul respectiv fără să mai ții cont decât de o singură idee - totul sau nimic.

Dacă n-ai reușit totul, atunci e cazul să nu reușești nimic.

Sigur, anumite adicții - ex. consumul de alcool - chiar sunt problematice când consumi chiar și o cantitate infimă.

Dar în general, în cazul multor obiceiuri nocive, e o diferență majoră între a nu te putea abține o singură dată și a nu te mai abține deloc tot timpul.

De ce-ți spun asta?

Pentru că ideea de totul sau nimic poate fi folositoare doar dacă relaționăm cu ea în avantajul nostru.

Adică poți fi "extremist" spre zona pozitivă a ideii atunci când alternativa este să petreci prea mult timp în mediocritate și e cazul să fii relaxat atunci când pur și simplu ai făcut un singur pas greșit dintr-o călătorie care oricum se anunță lungă.

Atenție la glorificarea ideii de totul sau nimic

Există oameni care fac un act de mândrie din afirmații sforăitoare - "La mine e totul sau nimic!".

Contextul contează întotdeauna.

Una este când spui asta legat de fidelitatea între parteneri și alta este când o spui legat de meniul de la Mac.

Deci inclusiv când vine vorba de totul sau nimic e important să existe nuanțe, altfel devii un disperat încordat care încearcă să înghesuie în viața de zi cu zi tot felul de lucruri prea mari pentru acțiuni atât de mici.

Acești oameni care glorifică ideea de totul sau nimic încearcă ori să se evidențieze prin extremismul lor, ori să mascheze diverse lipsuri.

Sau, cel mai frecvent, amândouă în același timp.

E mult mai ușor să spui că ești într-un anume fel ca să te consolezi pervers că nu poți fi altfel.

Rezistă la presiunile celorlalți când alegi o extremă pozitivă

Mai mult, există oameni care cred că totul sau nimic are legătură exclusiv cu ideea de extremism.

"Bea, mă, și tu un pahar, că nu mori!".

Cumva, aceștia nu suportă să te vadă că nu faci ceea ce fac ceilalți.

La nivelul subconștientului, îi deranjează tocmai faptul că te diferențiezi prin ceva ce ei nu pot să obțină.

Acum niște ani, la o petrecere, am văzut o discuție între niște părinți legat de consumul de zahăr al copiilor lor.

O femeie avea un băiat căruia nu-i dăduse vreodată dulciuri clasice. Îi dăduse fructe, dar nu-i dăduse prăjituri sau alte chestii făcute cu zahăr. Toți ceilalți copiii de la petrecere se bucuraseră până atunci de copilărie, așa că atunci când a venit tortul, tremurau de nerăbdare, țipau, încercau să bage mâinile în frișcă.

Unii plângeau pentru că gazda voia să se cânte întâi la mulți ani în loc să se treacă direct la mâncat.

Adică făceau exact ce face orice copil care are o relație "normală" cu mâncarea.

Sigur, acel copil care nu făcea nimic din toate acestea părea un ciudat.

Și normal că unii părinți au încercat să o convingă pe acea femeie să dea și copilului ei niște tort pentru că sigur suferă mâncând o banană în loc să mănânce la fel ca toată lumea.

Și pentru că femeia a refuzat, câțiva părinți binevoitori au început să-i explice că se află într-o extremă periculoasă. Că oricum nu poți ține departe de zahăr un copil, că mai târziu va mânca mai mult.

Orice ca să justifice de ce ei îi lasă pe copiii lor să se bucure de bucuriile copilăriei și de ce mama respectivă greșea.

Nu știu ce s-a întâmplat în continuare, dar ideea este că tu nu ești copil.

Ceea ce reprezintă un avantaj și un dezavantaj în același timp.

Adică poți discerne singur între ce e bine și ce e rău, dar vei fi în continuare expus la tot felul de presiuni venite mai ales din partea celor care au ratat deja și nu pot să se abțină să rateze în continuare.

Prin urmare, s-ar simți mai bine dacă ai rata și tu alături de ei.

Dacă n-ai mai fi atât de extremist în alegerile tale.

E ok, în anumite privințe, chiar merită să fii.

În fine, acest ghid te ajută să reușești în privințe în care-n trecut ai ratat.

Și nu doar să faci asta, dar să nu mai cazi victimă mentalității "totul sau nimic":