Îndoparea cu seriale

Preferatul meu a fost OZ.

Apoi, vine Seinfeld. Apoi, The Sopranos.

Aș putea continua cu o grămadă de alte exemple și aș ajunge astfel lejer la un top 20 seriale care mi-au plăcut mult.

Tare mult.

Nu știu cum ești tu, dar știu cum sunt eu când vine vorba de seriale faine.

În mare, sunt lacom și iresponsabil.

Lacom în sensul că aș vedea toată ziua episoade dintr-un astfel de serial și iresponsabil în sensul că aș neglija aproape orice altceva-n astfel de situații.

De exemplu, mi-aduc aminte că acum câțiva ani eram într-o pauză a unei emisiuni și i-am auzit pe băieții din spatele camerelor vorbind despre Game of Thrones, o noutate absolută pentru mine atunci.

Despre cât de bun este, despre ce serii au apărut, despre faptul că fiecare episod nou e piratat instant și devine disponibil pe torrente.

Era vineri și, cum am ajuns acasă, am pus la descărcat primele câteva serii.

Nu făcusem altceva decât să mă descalț.

Nu mă spălasem, nu mă schimbasem de hainele-n care fusesem îmbrăcat, nu mâncasem, nu nimic.

Abia după ce-am pus serialul la tras, mi-am văzut de o parte dintre treburile acestea.

Dacă dorești să afli ce public nou, abonează-te acum la Pixel vs Neuron:✓

8 ore de somn în 3 nopți și vreo 6 dușuri în minus

Apoi, de vineri după amiază și până luni dimineață, la ora la care trebuia să plec de-acasă pentru a face altă emisiune, n-am făcut aproape nimic altceva decât să mă uit la acel serial.

În tot acel week-end, cred că am dormit, adunat, vreo 8 ore.

Am mâncat când era absolut nevoie să mănânc. Am băut apă și am mers la toaletă când efectiv nu se mai putea.

M-am spălat?

Nu e treaba ta.

Am fost nevoit să ies de câteva ori din casă pentru diverse treburi, dar deși erau chestiuni importante, mi s-a părut deranjant. Eram precum un copil care vrea în acel moment o anumită jucărie și nimic altceva nu l-ar fi mulțumit.

Știu, penibil…

De ce am făcut asta?

În mare, de bleg.

Sigur, ai vrea să auzi o explicație mai sofisticată, legată de genul acesta de comportamente. Totuși, realitatea este c-am făcut-o de bleg.

Mai exact, n-am făcut diferența între ce este important cu adevărat și ce nu este important.

Întâmplător, niciun serial, oricât de bun, nu poate fi atât de important încât să ai comportamentul meu din acele zile.

Adicțiile se construiesc rapid, chiar și una pe week-end

În fine, cum am ajuns aici?

Habar n-aveam de serialul în cauză, dar cu vreo 3 luni înainte de week-end-ul în care m-am îndopat cu Game of Thrones, am stat câteva ore-n Cărturești citind din primul volum al romanului lui George R. R. Martin.

Sunt fan al literaturii SF și rar ajung să citesc fantasy.

De data asta, apropierea la raft dintre cele două genuri m-a făcut să iau cartea și să mă las prins de citirea sa. De altfel, dacă librăria ar fi avut seria completă la vânzare, aș fi cumpărat-o atunci.

În fine, m-am luat cu altele și-am uitat să comand cărțile pe net. De altfel, nici nu m-am mai gândit vreun moment la această carte și m-am scufundat în lecturile mele clasice.

Când am auzit discuția despre serial, nu făceam încă legătura cu cartea.

Văzusem entuziasmul celor din jur și am bănuit că trebuie să fie ceva special, dar cam atât.

Când am constatat că serialul e bazat pe acea carte faină căruia îi uitasem numele, am simțit un soi de entuziasm amestecat cu curiozitate:

“Hm, ia să vedem cât de fidel urmează serialul linia cărții…”

Și am verificat asta timp de aproape 3 zile, deși era evident că urma fidel linia cărții încă din primele episoade.

Când m-am târât luni dimineață la următoarea emisiune, mă simțeam aproape descompus.

Lipsa somnului era principala cauză pentru starea mea, dar deși eram conștient de asta, am început să adaug și diverse alte gânduri, multe dintre ele exagerate.

De exemplu, mi-au venit clar în minte spusele lui Sartori despre imbecilizarea provocată de consumul exagerat de TV – privitorul primește în același timp și imagine, și sunet, așa că nu mai e nevoit să facă vreun efort de imaginație în fața ecranului.

Spre deosebire de această situație, atunci când citești, mintea este obligată să imagineze scenele pe care le parcurgi.

Eu petrecusem doar un week-end în mrejele acelui serial, dar lipsa somnului m-a făcut să simt că Sartori se referise mai ales la mine când a spus ce-a spus.

În mod evident, devenisem mai prost și asta urma să se vadă-n emisiune.

Din fericire, nu s-a-ntâmplat nimic spectaculos. Am fost atât de preocupat să nu se vadă că mă scurg pe scaun, încât am fost chiar excesiv de alert, bine dispus, dornic să fac lucrurile ca lumea.

Am plecat de acolo cu gândul să ajung acasă și să dorm.

Apoi să mănânc.

Apoi să fac un duș cu apă rece neapărat.

Apoi să nu mă mai apropii de serialul acela.

Când am ajuns acasă, m-am ținut de ce mi-am propus.

Adică m-am dezbrăcat și m-am aruncat în patul pe care nu avusesem forța să-l fac dimineață. În ciuda oboselii, un gând pervers mi-a încolțit în minte: oare când apar următoarele serii?

Stăteam întins pe burtă, cu fața aproape căzută-n pernă. Am întins mâna spre laptop-ul lăsat în stânga patului, în încercarea de-a-mi lămuri acel gând.

Am adormit așa, cu brațul atârnând și cu gândul irațional că toată energia mi se va scurge prin acea mână lăsată-n voia gravitației.

Coloana din Game of Thrones se auzea undeva aproape…

Cât durează pierderea de vreme

Să ne înțelegem… Când spun “pierdere de vreme” mă refer la situațiile de genul celei trăite de mine – adică să te îndopi cu un serial sau cu mai multe până uiți de tine.

În mod evident, genul ăsta de comportament este unul profund nociv.

Pe de altă parte, fiind vorba de o formă feroce de escapism, poate chiar o adicție, nu e ușor de acceptat ceea ce logica-ți spune.

Nu e vorba numai de orele pierdute, uneori zile, cu ochii-n ecran, e vorba și de toate lucrurile pe care le neglijezi ca să acorzi timp acestei pasiuni.

E o diferență destul de mare între a urmări un episod sau chiar două pe zi și a te scufunda cu totul, ore-ntregi, poate zile în lumea acelui serial.

Te relaxează?

Până la un punct, da.

Și drogurile fac asta.

În realitate însă, fugi de realitate.

Binging-ul (nu-mi vine să cred că folosesc termenul) e doar o formă de escapism.

O încercare de-a nu te mai confrunta cu tot felul de lucruri neplăcute din realitatea vieții tale de zi cu zi.

Te uiți la seriale cu zilele nu doar pentru că scenariștii știu să imagineze totul de-o manieră foarte stârnitoare. Într-adevăr, au abilitatea să-ți agațe atenția, dar de cele mai multe ori găsesc terenul potrivit ca tehnicile lor să aibă succes.

Când urmărești ore-ntregi dintr-un serial fain, mintea nu-ți va mai sta la problemele importante ale vieții tale, ceea ce poate fi excelent. Totuși, când te oprești, te vei afla în același loc.

N-ai rezolvat nimic, poate chiar problemele în cauză cresc în dimensiuni tocmai pentru că nu te-ai confruntat cu ele. Mai mult, riști să-ți dezvolți un reflex insistent de-a evita ceea ce nu-ți place și-a căuta tot felul de plăceri instant.

Ce ai de făcut?

Categoric să nu începi serialul Tânăr și Neliniștit, doar pentru că are suficiente episoade cât să-ți ocupi o viață de om cu ele.

Poți să te uiți la ce serial vrei tu, dar ia în considerare măcar cât durează.

Există acest site, poți să vezi așa cum am văzut și eu cât timp pierzi cu un serial.

Repet, timpul pierdut grămadă, prin binging, e un timp mai pierdut decât cel pierdut prin consum obișnuit – un episod, două pe zi.

Nu e vorba numai de ore-n sine, e vorba și de efectele asupra minții tale.

Apoi, nu uita de cărți.

Dacă există cartea, citește-o.

Sartori chiar are dreptate.

Să primești sunet și imagine fără ca tu să faci vreun efort e ceva care te imbecilizează.

Nu sună bine, dar ăsta-i efectul privitului în exces la TV.

Iar dacă-mi vei spune că a urmări seriale pe net nu e privit la TV în exces, dovedești prin propria persoană că Sartori avea dreptate.