Cum să ieși de pe pilotul automat al adicțiilor

Dacă faci ceva în mod repetat, categoric ai șanse mari să devii bun la acel ceva.

Adică repetiția e o formă de antrenament.

Când auzi însă termenul “antrenament”, aproape automat te gândești la ceva pozitiv.

De exemplu, ne antrenăm mușchii la sală.

Creierul nostru însă nu ține cont prea mult dacă acțiunea pe care o repeți este una folositoare sau una nocivă pentru tine.

Dacă te antrenezi pentru bine sau pentru rău.

Creierul nostru este doar dornic să lenevească, să intre pe un așa zis pilot automat.

De asta, îi place când o acțiune repetată devine automatism.

Indiferent de natura acelei acțiuni.

Bună sau rea, nu contează.

Prin urmare, deși putem antrena o grămadă de lucruri folositoare, ajungem să antrenăm și o grămadă de apucături dăunătoare.

Ce faci când o astfel de apucătură îți sabotează calitatea vieții de-o manieră insuportabilă?

Cel mai important ajutor este cel pe care ți-l dai singur

Una dintre soluții este să mergi în terapie pentru a identifica rădăcinile acelei probleme.

Și, poate, să tai acel rău din rădăcină.

Totuși, psihoterapia nu presupune că altcineva va lucra în locul tău pentru rezolvarea problemelor tale. Ci doar că altcineva te va ajuta să-ți găsești resursele pentru rezolvarea acelor probleme.

Munca majoră și efectele acestei munci vor fi în dreptul tău.

Doar banii și satisfacția profesională se duc la psiholog.

Prin urmare, dacă munca e la tine, ai putea crede că poți face lucruri și fără să fii ținut de mână de terapeut, nu?

Absolut.

De altfel, aproape toate lucrurile importante dintr-o terapie le cam faci singur.

Prin urmare, ce ai putea face singur în raport cu un obicei nociv pe care l-ai “antrenat” mult prea bine ca să dispară de la sine?

Ai putea să-l sabotezi prin gânduri și prin fapte.

La ce mă refer?

Bomba și fitilul aprins

Mă refer la un exercițiu pe care-l poți face pe cont propriu atunci când vrei să te opui unor acțiuni / comportamente nocive intrate deja pe pilot automat.

De exemplu, obișnuiești să ai o relație tare proastă cu mâncarea.

Nici nu e greu să se întâmple asta.

Obișnuiești să mănânci mult și prost atunci când traversezi perioade tulburi din punct de vedere emoțional.

Și traversezi genul acesta de perioade des sau foarte des.

Așa că mănânci mult și prost des sau foarte des.

Așa că antrenezi un comportament nociv des și foarte des.

Curând, ajungi să mănânci des și prost nu doar în situațiile cu mare încărcătură emoțională, ci și atunci când ai de-a face cu mici pâlpâiri de stres.

Devine ceva obișnuit.

Exercițiul pe care ți-l propun ar presupune ca după ce citești acest text să lași deoparte telefonul sau orice altă distracție și să te gândești cum va arată următoarea ta confruntare cu problema / adicția / comportamentul nociv.

“Atacul” e posibil să se producă chiar în această seară.

Te-ai întors de la muncă și vei fi singur acasă.

Ești obosit, așa că nu-ți dorești decât să mănânci ceva și să te relaxezi cu un serial bun pe Netflix.

“Să mănânci ceva” este, în astfel de cazuri, fitilul aprins al unei bombe.

Nu întâmplător am ales ca problemă relația cu mâncarea.

Deși pare ceva oarecum banal comparativ cu altele, este o problemă perversă.

Imaginează-ți că un alcoolic știe că nu trebuie să bea alcool pentru a avea control asupra problemei sale.

În schimb, cineva care are o relație proastă cu mâncarea trebuie totuși să mănânce.

Adică este nevoit să consume propria “otravă”, nu poate trăi fără să mănânce. În schimb, un alcoolic poate trăi fără să bea, un consumator de droguri poate trăi fără să se drogheze.

Sigur, această relație proastă cu mâncarea este de obicei doar un simptom al unor probleme mai profunde. De asta și vorbeam mai sus de calea psihoterapiei.

Revin, știi deci care este bomba și știi care-i fitilul aprins.

Deci știi, în mare, cam când urmează explozia.

De altfel, ai fost de multe ori în pragul acelei explozii și de multe ori te-ai comportat ca o victimă neajutorată. Ai privit fitilul arzând extrem de rapid și te-ai scufundat apoi în craterul provocat de explozie.

Iar și iar.

Dacă ai însă avantajul de-a ști ce urmează, asta înseamnă că poți face mici modificări de traseu. Știi traseul, știi destinația, îți poți permite să faci lucrurile un pic diferit.

Ce poți face concret?

Imaginația și faptele

În primul rând, poți face un plan de reacție pentru momentul în care te vei confrunta cu bomba.

Asta implică o primă ieșire importantă de pe pilotul automat.

Te gândești în mod real la ceea ce altfel ai face aproape reflex.

Aici intervine și imaginația.

Nu-ți imagina că trebuie să ai o imaginație prea bogsată. Nu ai altceva de făcut decât să-ți imaginezi o scenă pe care ai trăit-o de nenumărate ori în trecut, cu o singură diferență importantă.

În loc să deschizi frigiderul și să lași explozia să se producă, imaginația ta poate desena scena diferit.

De exemplu, deschizi frigiderul și doar privești.

Nu duci mâna spre nimic.

Ai deja probabil o mână pe mânerul ușii de la frigider.

Te-ai gândit vreodată cum se simte textura acelui mâner? L-ai atins de nenumărate ori și totuși probabil că habar n-ai care sunt senzațiile din podul palmei tale la contactul cu acesta.

Mereu, erai deja intrat pe acel pilot automat și mintea ta saliva în anticiparea mâncării.

Mai mult, tot imaginația ta mai poate desena ceva ce în trecut s-a întâmplat rar sau foarte rar: să deschizi ușa frigiderului, să privești, să nu iei nimic și să închizi ușa frigiderului.

Apoi, să faci din nou acest exercițiu.

De câte ori?

Păi, imaginează-ți că-l faci de suficient de multe ori încât dacă cineva te-ar privi din exterior ar crede despre tine că nu ești zdravăn. Perfect!

Deschide ușa și închide ușa fără să iei nimic.

Doar deschizi, lași lumina frigiderului să-ți lumineze fața, iar apoi închizi ușa.

După ce faci asta de câte ori îți permite imaginația și răbdarea să o faci, deschide ușa și ia ceva de pe raft.

Ce iei de pe raft?

Depinde.

Dacă ți-e foame în mod real, ai putea lejer să mănânci ceva ce nu se află nici pe departe în peferințele tale. Ți-e foame de mâncare, nu de o anumită mâncare.

De la brocoli la ficat de cod, o grămadă de produse au acest tip de “popularitate”.

Nu contează, alegerea este ceva personal, important este să nu fie ceva de care ți-e poftă, ci doar ceva despre care știi că e valoros nutrițional.

După ce ai scos acel produs, poți face orice altă alegere dorești tu.

E treaba ta, sunt alegerile tale.

Ulterior, mai ai un singur lucru de imaginat: că mănânci fără grabă ce ai scos din frigider.

Fără grabă, fără telefon, fără TV.

Pur și simplu, îți imaginezi plictisul obișnuit al unei mese obișnuite.

Cam asta e tot ce ai de imaginat.

Ce rămâne să faci?

Rămâne ca după ce ți-ai imaginat, să pui în practică scenariul respectiv.

Da, tot scenariul.

Inclusiv conștientizarea atingerii mânerului ușii de la frigider.

De ce să faci și asta?

Pentru a-ți da seama că exiști și dincolo de frenezia alimentară care te cuprinde în anticiparea mesei.

Inclusiv deschiderea și închierea aparent prostească a ușii.

De ce să faci și asta?

Pentru că nu e altceva decât un ritual de refuz și un ritual de manifestare a autocontrolului. Nu e obligatoriu ca fiecare deschidere a ușii frigiderului să însemne îngropare sub munți de mâncare.

Inclusiv alegerea mâncării.

De ce să faci și asta?

Pentru a conștientiza că foamea reală poate fi potolită și cu altfel de mâncăruri decât cele preferate.

Inclusiv masa în sine.

De ce să faci și asta?

Pentru că implică dovada că poți avea și o relație decentă cu mâncarea. Poți sta cu ea la masă și puteți “discuta” în acord cu normele civilizației.

Limpede?

Perfect.

Acum, după cum îți poți da seama, tipul acesta de exercițiu e adaptabil la foarte, foarte multe situații.

Îți imaginezi și apoi pui în practică scenariul favorabil imaginat.

Simplu, direct și fără explozii necontrolate.