Mergi la conținut

De ce nu sunt amabil cu unii dintre clienții mei

Stefan Beldie
Stefan Beldie
3 min timp de citire
De ce clientul nu are întotdeauna dreptate

OK, adevărul este că nu sunt amabil cu aproape niciunul dintre clienții mei.

De ce?

Din două foarte mari motive.

Primul ține de firea mea.

Nu-mi place ideea de-a mă comporta precum majoritatea celor care au ceva de vândut și merg până acolo încât își pupă-n fund clienții cu o bucurie falsă.

Mai mult, cred că lozinca "clientul are întotdeauna dreptate" este o idioțenie sinistră.

Îndrăznesc să cred că-n ziua de astăzi, în destul de multe situații, clientul nu doar că n-are dreptate, dar habar n-are ce vorbește.

Mai ales când crede că are dreptate doar pentru că e client.

Acum, simplu fapt că nu-s amabil de felul meu nu înseamnă că n-aș putea fi.

Doar că a face ceva împotria firii mele ar însemna să consum din energia mea nervoasă într-o arie neinteresantă pentru mine.

Sigur, ar putea fi profitabil să fac asta.

Probabil c-aș câștiga mai mulți bani dacă aș fi amabil așa cum o marketingul marilor corporații o face.

Dar nu mă interesează să fiu profitabil cu prețul de-a nu mai fi cum îmi place să fiu.

În plus, rolul afacerilor mele online este să mă ajute să trăiesc așa cum îmi place. Deci afacerea trebuie să se adapteze la mine, nu eu la afacere.

Al doilea motiv pentru care nu-s amabil de-o manieră lipicios - dulceagă este că unii oameni chiar nu merită să fii amabil cu ei.

Orice ai vinde, mereu vei întâlni astfel de indivizi.

Genul de smiorcăiți care doreau ca livrarea să fie mai rapidă sau care cred c-au plătit și n-au plătit sau...

Nu te gândi acum că dacă nu-s amabil mă apuc să-i înjur.

Nu, nici pe departe.

De cele mai multe ori, îi rog politicos să nu cumpere sau să nu mai cumpere de la mine.

Câteodată intru în amănunte și le explic că nu aș vrea să-i am clienți.

Asta-i scoate din minți pe unii dintre acești indivizi, dar nu asta e intenția mea.

Intenția mea este să nu am de-a face cu ei.

Să mă elimin din viața lor.

Nu am aplecări spre chestiuni legate de energii mistice sau alte lucruri de gen.

Nu mă pricep la așa ceva.

Doar că pur și simplu cred că acești oameni trebuie ținuți cât mai departe pentru a nu-mi perturba zen-ul desăvârșit.

Apropo, am lansat un nou produs digital atât pe acest site, cât și pe Fii bărbat!

Se numește Hard Reset și este o metodă inventată de mine în practica de la cabinet pentru clienții care au nevoie de sprijin atunci când vor să rezolve pe cont propriu diverse probleme.

Ca și-n cazul Listei cu mâncare bună, mi-am folosit cunoașterea pe care o dețineam deja ca să creez acest produs digital.

Prin urmare, din momentul în care am decis să vând metoda Hard Reset și până am început să efectiv să vând, au trecut doar două zile.

În aceste două zile, n-am făcut decât să iau materialele pe care le ofeream deja clienților din terapie, le-am dat o formă cât mai ușor de folosit / înțeles, am transformat totul într-un .pdf și l-am pus la vânzare.

Munca grea e reprezentată de mail-urile pe care le scriu pentru vânzarea acestui produs.

Cam 1-2 mail-uri / zi pentru lista de abonați de aici și 3-4 mail-uri / zi pe Fii bărbat!

De ce atât de multe mail-uri?

Pentru că dacă scrii ceea ce trebuie, vinzi mai bine.

Și cureți lista de oameni care nu-s interesați de ceea ce vinzi, ceea ce reprezintă un mare beneficiu atât pentru tine, cât și pentru ei.

În fine, dacă te interesează strategia din spatele vânzărilor mele prin email marketing, o ai explicată în acest ghid de email marketing.

PsihoMarketing

Postări asemănătoare

Condiția esențială ca să vinzi cu succes online

Cee ce urmează e o chestiune valabilă pentru absolut orice afacere, dar eu mă refer la cele online pentru că acesta este focusul scrierilor mele. Acea condiție esențială este cât se poate simplă: trebuie să exiști. Mai exact, produsul tău trebuie să fie afișat undeva ca să poată fi cumpărat.

Condiția esențială ca să vinzi ceva este să scoți produsul la vânzare.

De ce nu ofer banii înapoi celor care cumpără de la mine

Știi povestea clasică: "Poți returna produsul în 30 de zile". eMag a promovat-o cel mai intens. Legea românească îți oferă 14 zile posibilitate să te răzgândești când cumperi un produs și să-l returnezi fără explicații. Și să primești banii înapoi, desigur. Diferența este că eu vând produse digitale,

De ce nu ofer banii înapoi celor care cumpără de la mine

Miere în borcane

Era un haos total. Bunicul meu se afla într-o situație dificilă. Genul de situație în care nu-l văzusem vreodată. Avea nevoie de bani pentru lucrările agricole din acea toamnă. Plus niște cheltuieli cu amenajarea curții. Plus plata pentru niște lucrări deja efectuate de un vecin care-l ajutase cu refacerea grajdului.

Întotdeauna concentrează-te asupra lucrurilor de bază care s-au dovedit profitabile.