De ce e important să ai reguli

Acum mulți ani, am început să-mi scriu niște reguli.

Le aveam de ceva vreme în minte, dar nu mă vizitau pe cât de rapid mi-aș fi dorit să o facă.

Așa că am început să le scriu pe hârtie.

Să le văd și să le revăd în forma lor clară, completă, oricând doresc.

Sunt 11 și le scriu la începutul fiecărui jurnal pe care-l încep.

Le scriu iar și iar, deși probabil le știu pe de rost.

Când trec prin perioade mai puțin bune, le recitesc des.

Când trec prin perioade foarte bune, le citesc și mai des.

De ce se întâmplă asta?

Pentru că nevoia mea de reguli folositoare este mai mare când am ordine în minte și-n acțiuni decât atunci când am dezordine.

Claritatea se clădește pe claritate și râvnește după claritate.

Dezordinea respinge ordinea dată de reguli, principii, filosofii de viață.

Sigur, dezordinea încearcă să privească cu superioritate regulile, așa cum procedează și unii oameni când se simt amenințați.

În fine, prima mea regulă spune să nu mă grăbesc.

Mai exact, spune exact așa:

“Am răbadare. Mă mișc fără grabă, vorbesc fără grabă. Am răbdare fizic, în acțiuni. Totul de parcă aș avea controlul tuturor lucrurilor din jur. Sunt calm indiferent de situație”.

Scriitorul din mine știe că aș putea îmbunătăți felul în care este exprimată în cuvinte această regulă.

Dar nu fac asta.

O scriu iar și iar la începutul fiecărui jurnal exact în forma aceasta.

A devenit parte din mine și n-aș vrea de dragul vreunei optimizări compulsive să o modific.

E parte din mine chiar și când nu o respect.

Cum vine asta?

Regulile puternice ocupă locul gândurilor care te fac slab

Simplu: mintea mi se duce spre aceasta imediat ce știu că o încalc.

Și când se întâmplă asta, regula începe să ocupe spațiu din spațiul care altfel ar fi fost încărcat ori cu remușcări inutile, ori cu idei proaste.

De cele mai multe ori însă, respect această regulă fără să fac un efort conștient.

De asemenea, văd când o respect și văd când nu o respect.

Văd efectele, se cunoaște în ambele situații.

Prin urmare, această regulă are o calitate aparte: știu de ce am ales-o pentru mine.

Știu de ce o consider bună.

Atât de bună încât m-asigur că există cu mine nu doar când mintea mi se duce întâmplător spre ea, ci și când o am în fața ochilor, scrisă pe hârtie.

De ce e o regulă bună?

Mulți oameni privesc regulile superficial.

Adică ori le urmează orbește, ori le încalcă pentru că le place lor cum sună sintagma “regulile sunt pentru a fi încălcate”.

În ambele situații, oameni în cauză nu văd limpede rațiunea din spatele regulii.

Treaba lor.

Caută rațiunea pentru care o regulă merită urmată

O regulă pe care ți-o alegi singur merită privită un pic altfel.

Merită să afli de ce există pentru tine.

Cu ce te ajută această regulă?

De ce te ferește?

De ce te vindecă?

Spre ce te îndreaptă?

Aceeași regulă poate produce efecte diferite pentru oameni diferiți.

E logic să se întâmple asta de vreme ce noi înșine suntem diferiți. Foarte diferiți inclusiv în ceea ce privește asemănările noastre.

Prin urmare, de ce îmi dau eu silința să nu mă grăbesc?

Dacă te grăbești aiurea, mintea ta pierde prima

Pentru mine, graba are legătură cu o triplă anxietate.

În primul rând, este anxietate provocată pretențiile pe care le am eu de la mine.

Aceste pretenții sunt lacome de niște rezultate, așa că pentru a le satisface, mă grăbesc să produc acele rezultate.

Și cum mă grăbesc să le produc?

Grăbindu-mă în tot felul acțiuni.

În al doilea rând, este vorba de anxietatea perversă, ascunsă, care-i face pe oameni să le pese mai mult decât este cazul de pretențiile reale sau imaginare pe care le au cei din jur.

Așa că apare graba cu care vrem să mulțumim / satisfacem aceste pretenții reale sau imaginare.

Când ne predăm prin grabă acestor două anxietăți, de fapt ne pierdem mult din suveranitatea asupra propriei persoane, asupra propriei minți.

Devenim sclavii propriilor pretenții sau sclavii celor pe care vrem să-i mulțumim / impresionăm cu faptele, vorbele și acțiunile noastre grăbite.

Nu întâmplător, sintagma “stăpân pe tine” implică inclusiv ideea de a acționa calm, fără grabă, de parcă totul se află sub controlul tău.

În fine, a treia anxietate care își face loc atunci când mă grăbesc este tocmai anxietatea acțiunii grăbite în sine.

Atât timp cât ceva poate fi făcut fără grabă sau poate fi exprimat de o manieră calmă, e de presupus că acel mod de a acționa este cel natural.

Natura are prea multă experiență și nu irosește energii acolo unde pot fi conservate sau folosite în scopuri mai bune.

Îi place să obțină ce e de obținut cu cel mai mic efort posibil.

Uneori, “cel mai mic efort posibil” poate fi un efort imens, dar totuși asta se-ntâmplă mai ales pentru că un efort mai mic nu ar fi dus la rezultatul dorit.

Prin urmare, execuția grăbită, repezită, lipsită de atenție este modul greșit de a acționa.

Naturalul este asociabil cu liniștea, iar nenaturalul este asociabil cu neliniștea.

Cu anxietatea.

De asta, e important să nu te grăbești.

Nu doar pentru beneficiile lipsei de grabă în foarte multe situații, ci și pentru a te feri de ceea ce nu ești.

PS: apropo, dacă vrei să ai puterea de-a respecta regulile pe care ți le stabilești, metoda mea te poate ajuta ca nimic altceva.