Miere în borcane

Era un haos total.

Bunicul meu se afla într-o situație dificilă.

Genul de situație în care nu-l văzusem vreodată.

Avea nevoie de bani pentru lucrările agricole din acea toamnă.

Plus niște cheltuieli cu amenajarea curții.

Plus plata pentru niște lucrări deja efectuate de un vecin care-l ajutase cu refacerea grajdului.

Plus niște bani pe care trebuia să-i plătească unui furnizor de consumabile pentru albine.

Plus o nuntă.

Plus bani de lemne, care fuseseră deja aduse în curte, dar nu și plătite încă.

Plus o grămadă de cheltuieli mai mărunte pe care nu le mai rețin acum.

Stăteam în bucătăria de vară împreună cu el, bunica mea și doi clienți care veniseră să cumpere țuică.

Bunica mea era agitată și insista să-l plătească întâi pe vecin, "ca să nu vorbească lumea".

Unul dintre clienți insista să-i dea o cantitate mare de țuică pentru care să plătească jumătate din sumă pe loc, iar restul mai târziu.

Adică, cu șiretenia bețivului, voia să profite de situația care-i ieșise-n cale.

Celălalt client, Aurică, tăcea.

În general, după 10 dimineața el nu spunea prea multe.

Se limita doar să indice prin gesturi că mai vrea țuică și cam atât.

Eu insistam să vândă toată mierea de albine pe care o strânsese la Apicola, o societate care încă era de stat pe atunci (cred) și care colecta miere contra unor sume mult inferioare celor pe care le obțineai dacă vindeai la piață.

Dar chiar și așa, ar fi acoperit lejer suma necesară ca să stingă toate datoriile și să-i rămână de pus deoparte.

Numai bunicul meu nu spunea nimic.

La un moment, ușa s-a deschis și un geambaș de animale a venit pentru a doua oară în dimineața respectivă să insiste pentru cumpărarea unor porci.

Voia să ofere același preț pentru care fusese refuzat anterior.

Asta, cumva, l-a scos din meditație pe bunicul meu, care fără să se ridice de pe treptele care duceau spre pod a zis scurt:

"Gata, toată lumea afară!".

Primul a ieșit geambașul de animale, ultima a ieșit bunica mea, aruncând în urmă proteste timide din categoria "Corneliu, nu vreau să vină al Polinei să ceară banii de la grajd...".

Degeaba, bunicul meu a închis ușa și oricine știa că din acel moment era inutil să-l mai bată cu ceva la cap.

Totuși, lucrurile s-au petrecut atât de brusc încât stăteam cu toții în fața ușii fără să spunem nimic.

Eu îmi alegeam gândurile.

Alții probabil își alegeau înjurăturile.

Bunica a început să se uite prin curte să caute ceva de făcut, știa deja că discuția se-ncheiase.

După câteva momente însă, ușa s-a deschis și bunicul meu m-a chemat înapoi.

M-am simțit important și nu i-am învrednicit cu vreo privire pe ceilalți.

Se pare că eu nu eram "toată lumea afară".

Când am intrat, bunicul mi-a spus:

"Știu ce avem de făcut... Stai, întâi ajută-l și pe Aurică să iasă".

Într-adevăr, clientul cuminte care nu putea vorbi de cât alcool consumase rămăsese pe un scăunel de lemn și părea că ar fi putut sta acolo discret până când următoarele cazane de țuică ar fi fost puse la foc.

După ce am închis din nou ușa, bunicul meu a făcut lumină în toată situația:

"Hai să punem miere în borcane".

Ce-nsemna asta?

Însemna să revenim la cel mai important lucru în afacerea noastră.

Să vindem miere.

Dar nu la Apicola, unde era "hoție" conform bunicului meu, ci la târguri, către clienții care ne știau de ani buni și care cumpărau de la noi chiar dacă aveam cele mai mari prețuri pe care mierea le văzuse vreodată.

Prin urmare, în loc să ne agităm, să avem dispute legate de cine trebuia plătit prima dată, să căutăm tot felul de soluții sofisticate de-a face rost de bani, ne-am întors la bază.

Am pus miere în borcane, iar a doua zi, cu noaptea în cap, am fost la târg.

Am vândut miere, iar la-ntoarcere am trecut pe lângă furnizorul de lemne fără să plătim, deși strânsesem bani:

"Poate aștepta, nu are de dat bani mai departe pentru lemnele pe care ni le-a adus".

Adică, erau lemne furate, prin urmare veneau la pachet cu diverse înlesniri pentru clienți.

În schimb, am oprit la șeful asociației agricole și am plătit pentru lucrări.

Acasă, în ciuda faptului că eram chior de somn, am continuat să punem miere în borcane pentru târgul de a doua zi, din altă localitate.

Am mers iar la târg, am vândut iar miere, ne-am întors acasă și am plătit parțial vecinul care-l ajutase cu refacerea grajdului.

Omul a fost mulțumit, chiar dacă pe fundal soția sa nu părea încântată.

S-au despărțit glumind, așa cum se despart doi oameni care știu că lucrurile vor fi mereu clare între ei.

Am continuat să punem miere în borcane și am continuat să vindem.

Cu cea mai deplină liniște.

Genul de liniște pe care o ai atunci când știi din experiență că faci un lucru simplu, dar eficient.

Genul de liniște pe care o pierzi atunci când încerci să complici lucrurile inutil pentru că ți se pare că afacerea ta nu a trecut la nivelul următor sau că are nevoie de cine știe ce inovații.

Când vine vorba de a vinde produse și servicii online, a pune miere în borcane înseamnă să te ții de lucrurile de bază, care și-au dovedit eficiența.

Să nu te complici inutil doar pentru că alții o fac.

Iar când vine vorba de acțiuni de bază cu adevărat profitabile, nimic nu se compară cu email marketing-ul.

Cu trimiterea de email-uri care-ți vând produsele și serviciile.

Metoda mea de vâzare prin email te va ajuta indiferent dacă ești la început sau ai deja o afacere pornită, dar care cumva se află într-un soi de blocaj.