Mergi la conținut

Cum te ajută scrisul să-ți vinzi cunoașterea

Stefan Beldie
Stefan Beldie
8 min timp de citire
Cum te ajută scrisul ca să vinzi online ceea ce cunoști

Ți-am explicat deja cât de important este să-ți vinzi în primul rând cunoașterea, nu timpul.

Acum îți voi vorbi despre cea mai importantă unealtă care te va ajuta în demersul tău - scrisul.

De ce e scrisul atât de important?

Pentru că este cea mai bună formă de structurare a propriilor gânduri.

Și cea mai bună formă de structurare a gândurilor celui care citește ceea ce scrii.

Adică tu capeți claritate și poți influența cu ajutorul acestei clarități mintea celui care te citește.

Câteva experiențe personale în care scrisul m-a ajutat

Aproape tot ce-am câștigat financiar în această viață se datorează direct sau indirect scrisului.

Datorită unui examen care a presupus inclusiv un test scris de creativitate am intrat la Facultatea de Jurnalism de la Sibiu. Asta deși mediile notelor din liceu și de la Bacalaureat nu mă avantajau absolut deloc.

Apoi, datorită scrisului, am fost angajat la ProSport-ul lui Ovidiu Ioanițoaia și Cătălin Tolontan deși, la vremea respectivă, se făceau sesiuni de interviu pentru angajare la care participau 400-500 de oameni și rămâneau în redacție cel mult 2-3 oameni.

Și nici acei 2-3 nu rămâneau de fiecare dată pe termen lung.

Datorită scrisului, am primit oferte de-a fi editorialist la ProSport și Hotnews.

Datorită textelor scrise în Gazeta Sporturilor am fost dorit la Sport.ro (ProArena) ca invitat în emisiuni și apoi ca prezentator.

După ce n-am mai avut emisiunea de la ProArena, am fost chemat înapoi ca invitat și datorită a ceea ce scriu pe CameraVAR.ro

Și tot datorită acelui site / newsletter, sunt în continuare solicitat să apar în emisiuni ca analist al meciurilor din Liga 1 sau să scriu despre acestea pe diverse alte site-uri.

Datorită scrisului mi-am vândut serviciile de marketing prin scris.

În fine, și datorită științei de-a scrie ce trebuie / cum trebuie, am reușit să-mi creez relații, să vând idei, servicii sau propriile produse digitale.

Scrisul a stat chiar și la baza unor realizări care, aparent, n-au legătură cu scrisul.

Asta pentru că în scris îți poți dubla sau tripla capacitatea de-a înțelege lucruri. Nu mai vorbesc despre legătura incredibilă dintre cuvintele pe care le scrii și tendința de-a pune în practică ideile din spatele acestor cuvinte.

Nu întâmplător recomand oricui să înceapă un jurnal personal.

În fine, aproape tot ce fac în ceea ce privește proiectele mele începe prin a scrie ceva. Acest lucru poate fi valabil pentru tine așa cum este valabil pentru mine.

Te poți folosi de scris pentru a posta pe site-ul / blogul tău, te poți folosi de scris pentru a scrie cursuri, ghiduri, cărți în format electronic sau în format clasic, te poți folosi de scris pentru face scriptul pentru un video, te poți folosi de scris pentru a vinde prin email marketing, promova produsele, serviciile sau propria imagine.

Scrisul stă inclusiv la baza postărilor cu scop deștept de pe rețele sociale.

Tratează scrisul ca pe o unealtă valoroasă și vei avea întotdeauna de câștigat de pe urma sa.

Scrisul demonstrează că știi ceea ce știi

La un moment dat, ți-am povestit ce diferență majoră poate fi între un specialist care scrie și unul care nu scrie.

Lucrurile pot fi chiar nedrepte din acest punct de vedere.

Închipuie-ți un moment următorul scenariu...

Avem doi crescători de albine.

Primul apicultor are stupii de câțiva ani și se poate lăuda cu o experiență medie în domeniu.

Cel de-al doilea are stupi de aproape 30 ani și experiența sa este una imensă.

Totuși, primul apicultor are un site pe care postează diverse ponturi legate de apicultură, un canal de YouTube în care arată cum crește el albinele și o listă de abonați prin email cărora le vinde produse folosind tehnici de email marketing.

Cel de-al doilea își vede de stupina sa și atât.

Care dintre cei doi este un apicultor mai bun?

Categoric cel de-al doilea.

De la care dintre cei doi ai vrea să înveți despre albinărit?

Categoric de la cel de-al doilea pentru că are o experiență mai mare și cunoștințe mai profunde.

În ciuda acestui fapt, pentru publicul larg, cel de-al doilea apicultor nu există.

În afara celor foarte apropiați, nimeni nu știe ce experiență și ce cunoștințe are.

Prin urmare, oamenii se vor îndrepta întotdeauna spre cei care scriu / filmează pe temele lor de interes.

Și care-și expun produsele la vânzare.

În acest caz, scrisul este cel care confirmă statutul de specialist, nu anii de experiență.

Este nedrept?

Aparent da.

În realitate însă, uneori e mai bine să înveți de la cineva dispus să te învețe (cel care scrie/filemează) decât să înveți de la cineva care nu dorește asta (cel care nu scrie).

Scrisul te face ce ești și chiar mai mult de atât

Scrisul nu doar că-ți confirmă statul de specialist într-un domeniu, dar te și face specialist în domenii în care poate nu ești încă.

Concret, asta se-ntâmplă din două motive.

În primul rând, e vorba de puterea percepției.

Așa cum ți-am spus deja, cei care scriu despre un anumit domeniu sunt percepuți ca fiind specialiști în domeniul respectiv.

De exemplu, dacă scrii o serie bine documentată de texte despre un anumit aliment, despre beneficiile sale, despre compoziția sa, despre calitățile sale, în ochii celor care-ți citesc textele devii specialist în acel aliment sau specialist în chestiuni legate de nutriție.

Asta chiar dacă tu poate că nu ești încă un specialist în adevăratul sens al cuvântului.

Paradoxul merge mai departe.

Să zicem că ești în căutarea unui electrician și cauți online pe cineva care să fie recomandat în domeniu.

La un moment dat, găsești o pagină în care se află datele de contact postate de 5 electricieni.

Dintre cei 5, unul are și un link spre site-ul său de prezentare.

Pe site-ul său de prezentare găsești tot felul de articole legate de problemele instalațiilor electrice, despre cum să faci economii în utilizarea electricității, despre cum să-ți protejezi aparatura de fluctuațiile din rețea, poate chiar despre problema cu care te confrunți tu în acel moment.

Pe care dintre cei 5 vei fi tentat să-l alegi?

Pe cel care are site și își arată cunoașterea prin ceea ce scrie sau pe oricare dintre ceilalți 4 care au doar un număr de telefon sau o adresă de email afișată?

Așa zic și eu, cel care-și demonstrează cunoașterea prin ceea ce scrie reprezintă alegerea cea mai tentantă.

Poate nu este un electrician mai bun decât ceilalți 4, dar percepția noastră îl va poziționa în fruntea listei cu alegeri doar pentru că prin ceea ce scrie pare să-și cunoască bine meseria și pare preocupat de problemele cu care se confruntă clienții săi.

Așa cum un antrenor de fitness este perceput ca un specialist mai bun decât un alt antrenor de fitness doar pentru simplu fapt că scrie despre ceea ce predă, așa și un specialist în orice alt domeniu devine un specialist mai bun în ochii publicului doar pentru că scrie despre domeniul respectiv.

Între scris și cunoaștere există o asociere atât de puternică încât oamenii nu se pot abține să nu te considere foarte bun în domeniul tău chiar înainte ca tu să ajungi atât de bun și-n mod real.

Scrisul pune semnul egal între tine și specialist.

Și după ce asta se întâmplă, nu-ți rămâne decât să vinzi cu atitudinea potrivită.

Dar nu este imoral să te dai specialist fără să fii?

Normal, acum te vei întreba dacă asta nu este o păcălire evidentă a publicului.

Nu, nu este și îți voi explica de ce.

Ca să scrii despre orice trebuie să îndeplinești două condiții: ori să ai cunoașterea necesară despre subiect, ori să te documentezi ca să ajungi să ai cunoașterea necesară despre acel subiect.

După cum îți poate spune logica, nu prea poți scrie despre ceea ce nu știi, efortul în sine ar fi imens.

Uite, îți pot da exemplul unui fost coleg de școală care, la un examen important, a încercat să copieze pe baza a ceea ce primea de la alții.

Deși avea în față rezolvarea problemelor de matematică, faptul că nu avea nicio treabă cu domeniul l-a făcut să piardă două ore ca să copieze ce i se dădea.

Asta pentru că el pur și simplu desena unele simboluri matematice, nu avea capacitatea de-a le privi, de-a le "înregistra" în minte și de-a le reproduce pe foaia de examen așa cum ar fi făcut un elev care știa despre ce-i vorba măcar în mare.

Prin urmare, colegul acela al meu a terminat examenul într-o stare de maximă epuizare și murmurând ceva de genul:

"Sper să nu mai am de-a face cu matematica niciodată în viața mea. Dacă se va mai întâmpla asta, voi prefera să pic examenul!"

Dacă ai însă cât de cât habar despre un domeniu anume, atunci poți scrie despre diverse subiecte legate de aria respectivă de cunoaștere după ce te documentezi suplimentar.

Simplu fapt că te documentezi te face să acumulezi cunoaștere.

Acumularea de cunoaștere în orice domeniu nu te face neapărat un specialist în domeniul respectiv, dar te face specialist în acea parte din domeniul respectiv pe care ai studiat-o pentru a o putea prezenta altora.

Prin urmare, dacă vrei să scrii despre polenizarea florilor de tei să zicem, e suficient să te documentezi pe acest subiect și apoi să scrii despre polenizarea florilor de tei.

Atât timp cât informațiile pe care le oferi sunt corecte și bine structurate, automat faci un serviciu celor dornici să cunoască mai multe despre acest subiect.

Prin urmare, preocuparea ta trebuie să fie o documentare cât mai solidă astfel încât ceea ce scrii să fie corect și folositor.

În fine, vorbeam mai sus de acumularea de cunoștințe și de faptul că aceasta nu te transformă în specialist.

Așa este, simpla lor acumulare nu te transformă automat într-un specialist.

Totuși, ghici despre ce aleg oamenii să scrie atunci când se hotărăsc să-și vândă cunoașterea?

Logic, aleg să scrie ori despre lucruri de care ei înșiși se simt atrași sau despre lucruri pe care le au deja măcar în mare sub control.

Astfel, dacă te documentezi într-un domeniu pe care deja îl îndrăgești sau de care ești atras, automat nivelul tău de cunoaștere va crește mult mai rapid decât dacă te documentezi într-un domeniu care nu-ți stârnește absolut niciun interes.

De asta, probabilitatea de-a deveni un specialist în domeniul respectiv crește imediat în astfel de cazuri și vei putea fi curând cu adevărat un specialist chiar și dincolo de textele pe care le scrii.

La fel stau lucrurile și atunci când scrii despre un domeniu în care ai deja cunoaștere, chiar dacă nu e la nivelul la care să te poți numi specialist.

Simpla documentare înseamnă acumulare de cunoștințe noi și întărirea celor vechi.

Documentarea înseamnă progresul cunoașterii tale, lucru care iar te duce la statul de specialist sau măcar pe calea spre obținerea acestui statut în realitate, dincolo de percepția celor din jur.

În fine, de multe ori, cineva care se documentează despre un subiect care-l pasionează poate să aibă o capacitate mai bună de predare a respectivelor cunoștințe decât un super specialist care nu mai are habar ce-nseamnă să fii începător.

Nu e o chestiune generală, dar e o chestiune frecventă.

PsihoMarketing

Postări asemănătoare

Condiția esențială ca să vinzi cu succes online

Cee ce urmează e o chestiune valabilă pentru absolut orice afacere, dar eu mă refer la cele online pentru că acesta este focusul scrierilor mele. Acea condiție esențială este cât se poate simplă: trebuie să exiști. Mai exact, produsul tău trebuie să fie afișat undeva ca să poată fi cumpărat.

Condiția esențială ca să vinzi ceva este să scoți produsul la vânzare.

De ce nu ofer banii înapoi celor care cumpără de la mine

Știi povestea clasică: "Poți returna produsul în 30 de zile". eMag a promovat-o cel mai intens. Legea românească îți oferă 14 zile posibilitate să te răzgândești când cumperi un produs și să-l returnezi fără explicații. Și să primești banii înapoi, desigur. Diferența este că eu vând produse digitale,

De ce nu ofer banii înapoi celor care cumpără de la mine

Miere în borcane

Era un haos total. Bunicul meu se afla într-o situație dificilă. Genul de situație în care nu-l văzusem vreodată. Avea nevoie de bani pentru lucrările agricole din acea toamnă. Plus niște cheltuieli cu amenajarea curții. Plus plata pentru niște lucrări deja efectuate de un vecin care-l ajutase cu refacerea grajdului.

Întotdeauna concentrează-te asupra lucrurilor de bază care s-au dovedit profitabile.