Ce este stoicismul – principii, influență, scurt istoric

Stoicismul este una dintre cele 4 mari școli de filosofie din Atena antică.

Celelalte 3 sunt Academia lui Plato, Lyceum-ul lui Aristotel și "Grădina" lui Epicur.

Timp de aproximativ 250 ani, filosofia stoică a avut o înflorire constantă și a găsit un teren fertil mai ales în Imperiul Roman.

Printre practicanții faimoși care au popularizat-o și au îmbogățit-o se află omul politic Seneca, sclavul Epictetus și unul dintre cei mai luminați împărați romani, Marcus Aurelius.

Scrierile acestora au stârnit un interes major în Renaștere și apoi din nou în epoca pe care o trăim.

Filosofia stoică este complexă și atinge arii precum metafizica, astronomia sau gramatica.

Totuși, operele acestor 3 mari stoici s-a concentrat pe ceea ce face filosofia stoică să fie atât de ușor de înțeles: sfaturi practice și ghidare pentru cei interesați de starea de bine și fericire.

Dacă dorești să afli ce scriu nou, abonează-te acum la Pixel vs Neuron:

În Stoicism, există 4 idei centrale pe care practicanții le urmăresc și la care se raportează constant.

1. Valorea

Conform stoicilor, singurul lucru cu adevărat bun este o stare mentală foarte bună, identificabilă cu virtutea și rațiunea.

Acesta este singurul lucru care ne poate garanta fericirea. Bunuri externe precum banii, succesul, faima și altele de gen nu ne pot aduce cu adevărat fericirea.

Deși nu e absolut nimic rău în a avea parte de acestea și deși la rândul lor au valoare în obținerea unei vieți bune, de cele mai multe ori urmărirea cu orice preț a acestora deteriorează tocmai singurul lucru care ne poate aduce cu adevărat fericirea - o stare mentală excelentă.

2. Emoțiile

Acestea sunt produsul judecăților noastre, a ideii că ceva bun sau rău e pe cale să se întâmple.

Multe dintre emoțiile noastre negative sunt bazate pe judecăți greșite. Simplu fapt că sunt produse de modul în care noi gândim le face să fie într-un final sub controlul nostru.

Dacă-ți schimbi modul în care gândești, automat îți schimbi și emoțiile care însoțesc gândirea. În ciuda ideii populare conform căreia stoicii și-ar reprima emoțiile sau nega emoțiile, de fapt, filosofia stoică îi ajută pe oameni să nu ajungă la acel tip de emoții negative.

Stoicii depășesc emoțiile negative care sunt bazate pe erori de judecată în timp ce îmbrățișează emoții pozitive, înlocuind furia cu bucuria.

3. Natura

Stoicii cred că ar trebui să trăim într-o armonie cu Natura.

Asta nu este vreo fonfleu de tip new age născut acum mai bine de 2000 de ani, ci înseamnă acceptarea faptului că suntem părți mici dintr-un întreg organic mare.

Că acest "întreg organic mare" este șlefuit de forțe care sunt de cele mai multe ori dincolo de controlul nostru. Prin urmare, nu e nimic de câștigat din încercarea de-a rezista acestor forțe în afară de-a ne umple cu furie, frustrări și dezamăgiri.

Deși pe lumea asta sunt o grămadă de lucruri pe care le putem schimba, există multe altele pe care nu le putem influența. E important ca oamenii să înțeleagă și să accepte asta.

4. Controlul

Cum spuneam mai sus, există lucruri pe care le putem controla (ce gândim, starea noastră mentală) și unele lucruri pe care nu le putem controla (procese externe în special).

O bună parte din nefericirea existentă în lume este cauzată de confuzia pe care oamenii o fac atunci când cred că au control asupra unor lucruri aflate dincolo de controlul lor.

Singurul lucru asupra căruia avem control este și singurul lucru care ne garantează o viață bună, o viață fericită - starea noastră mentală.

Stoicii oferă multe sfaturi practice care îi ajută pe oameni să internalizeze aceste idei și să le folosească în viața lor de zi cu zi.

De ce filosofia stoică este una pragmatică

Filosofia stoică are doar câteva învățături centrale.

În mare, acestea încearcă să ne reamintească faptul că viața și lumea sunt impredictibile într-o anumită măsură. Că indiferent de natura lor, momentele din viață sunt de obicei scurte.

De asemenea, această filosofie se concentrează pe educarea omului în direcția obținerii unei stări de mulțumire, a unei puteri mentale ridicate și a unui bun autocontrol.

Deși profunzimile sale pot fi complexe, stoicismul nu oferă lumii teorii complicate despre om, ci se concetrează asupra încercării de-a-i ajuta pe oameni să depășească emoțiile distructive și să acționeze asupra a ceea ce ce pot acționa.

Logic, este o filosofie a acțiunii, nu a unor dezbateri prelungite.

Cei 3 stoici care au educat Vestul

Dintre filosofii stoici, 3 se desprind în mod remarcabil.

Marcus Aurelius a fost împăratal Imperiului Roman într-un moment de maximă expansiune a acestuia, deci unul dintre cei mai puternici oameni care au trăit vreodată pe fața pământului.

În ciuda acestui fapt, din notele scrise în jurnalul său, reiese că avea o preocupare pentru compasiune față de semenii săi și pentru controlul impulsurilor sale.

Epictetus a îndurat ororile sclaviei, dar a reușit să fondeze propria școală de filosofie și să învețe multe dintre mințile luminate ale Romei.

În fine, Seneca uimește lumea filosofiei și nu numai atât prin scrisorile sale adresate unor prieteni, cât și prin liniștea afișată în fața morții decise de împăratul Nero.

Singura sa preocupare este legată de confortul pe care-l poate aduce în acel moment dramatic soției sale și prietenilor săi.

Dincolo de aceste 3 figuri decisive pentru istoria și dezvoltarea filosofiei stoice, au existat numeroși practicanți faimoși - regi, președinți de state, artiști, scriitori, oameni de afaceri din vremuri trecute și vremuri actuale.

Regele prusac Frederic obișnuia să țină asupra sa, în sacul șeii, scrierile stoice cărora le atribuia norocul care-i însoțeau acțiunile.

Eseistul și politicianul Montaigne avea un citat din Epictetus gravat deasupra biroului la care lucra și la care-și petrecea cea mai mare parte a timpului.

George Washington a luat primul contact cu filosofia stoică la 17 ani, prin intermediul unui vecin și ulterior a pus în scenă o piesă despre stoicul Cato pentru a le ridica moralul oamenilor săi în timpul iernii grele petrecute la Valley Forge.

Thomas Jefferson avea scriosorile lui Seneca pe noptiera sa în noaptea în care a murit. Economistul Adam Smith a studiat Stoicismul în timpul școlii cu un profesor care a tradus lucrările lui Marcus Aurelius. El a fost influențat de ideile acestei filosofii când a formulat teoria interconectivității lume - capitalism.

Gânditorul politic John Stuart Mill a scris despre Marcus Aurelius și Stoicism în faimoasa sa lucrare On Liberty, numindu-l "cea mai înaltă creație etică a culturii antice".

Scurt istoric al începuturilor filosofiei stoice

Zeno din Citium (333 - 261 i.e.n) a fost primul stoic.

Tatăl lui Zeno a fost un negustor de mătăsuri și obișnuia să se întoarcă din călătoriile sale cu cărți pe care i le oferea fiului său adolescent să le citească.

Aceste cărți sunt cele care i-au stârnit interesul lui Zeno atât pentru filosofie, cât și pentru ceea ce se întâmpla în general la Atena.

Școala de filosofie stoică a fost fondată Zeno din Citium după ce timp de 10 ani a fost "antrenat" în perceptele altor abordări filosofice - Academia lui Plato, Cinism (nu sună bine dacă iei sensul popular al termenului), școala megariana.

Prin urmare, când a fondat propria sa școală, a fost influențat de toate acestea. Totuși, meritul său major este că a avut capacitatea să preia și să combine tot ceeea ce se dovedea util oamenilor din fiecare filosofie studiată.

Zeno a fost urmat în fruntea școlii de filosofie stoică de Cleanthes din Assos, iar apoi de Chrysippus din Soli, unul dintre cei mai importanți intelectuali ai lumii antice.

Aceștia trei conducători ai școlii de filosofie stoică au formulat doctrinele originale ale Stoicismului. Mai mult, școala de filosofie stoică a funcționat neîntrerupt mai bine de 250 ani, până la Panaetius din Rhodos, care a murit la finalul celui de-al doilea secol î.e.n.

Această perioadă de timp a fost suficientă ca Stoicismul să devină popular la Roma și în multe alte zone ale Imperiului pentru că majoritatea perceptelor sale erau complementare cu valorile romane.

Ulterior, popularitatea sa a continuat să se mențină la un nivel ridicat până la moartea unuia dintre cei mai importanți stoici - împăratul roman Marcus Aurelius (180 e.n).

În concluzie, timp de mai bine de 5 secole, Stoicismul a fost o filosofie principală și marcantă pentru cultura greacă și cea romană.

Din păcate, conforma unor estimări, mai puțin de 1% din scrierile stoice au supraviețuit vremurilor și pot fi cercetate în zilele noastre.

Există adunate fragmente ale scrierilor grecești dedicate stoicismului, dar atât de puține că abia pot alimenta o carte. Majoritatea informațiilor vin de la cei trei reprezentanți romani ai Stoicismului: Seneca (cel Tânăr), Epictetus și Marcus Aurelius.

Stoicismul a fost într-un final asimilat "neoplatonismului", dar a influențat major și creștinismul de început. Stoicii sunt menționați în Noul Testament, acolo unde Sfântul Paul se adresează unei adunări de filosofi stoici și epicureni.

Stoicismul și Creștinismul împart valori etice asemănătoare în anumite privințe, așa că unii dintre adepții Stoicismului simt că acesta le oferă o alternativă laică Creștinismului, bazată pe rațiuni filosofice, nu religioase.

În timpul Renașterii, interesul pentru Stoicism a crescut din nou. Influența vechilor stoici poate fi observată în scrierile filosofilor moderni precum Justus Lipsius, Anthony Ashley- Cooper și parțial la Descartes, Spinoza, Kant și Montaigne.

În plus, datorită influenței asupra lui Albert Ellis și Aron T. Beck, fondatorii Terapiei Cognitiv Comportamentale (TCC), Stoicismul a marcat indirect TCC-ul actual prin scrierile unor gânditori din zona filosofiei moderne.

De exemplu, Beck ilustrează teoria cognitivă a emoțiilor printr-un citat din Spinoza:

"Am observat că toate lucrurile de care mă tem nu au nimic bun sau rău în ele, ci doar mintea mea este afectată de ele”.

(Beck, 1976, p. 156).

Prin intermediul scrierilor acestor autori moderni, ideile stoice s-au răspândit în cultura vestică chiar dacă rareori le-a fost identificată originea.