Dacă spui Nu, fă-o rapid!

Problema este că spui prea des da atunci când ți-ar conveni să spui nu.

De exemplu, când ți se cer favoruri pe care nu prea ai chef să le faci, dar totuși faci pentru că așa ești tu, mai amabil.

Adică mai fricos să nu-i superi pe cei din jur.

Sau când ești invitat la vreun eveniment și accepți, deși urăști genul respectiv de evenimente.

Vorba ceea, nu se face să refuzi.

Pentru că dacă refuzi, cei refuzați vor crede cine știe ce despre tine.

Sau când apuci să spui da, dar ulterior descoperi c-ai greșit.

Totuși, nu-ndrăznești să te răzgândești pentru că pari neserios dacă nu ești consecvent.

Asta în ciuda faptului că un soi de înțelepciune populară oarecum dubioasă îți spune că doar boul ar fi consecvent în orice situație.

În fine, partea bună este că-n zona literaturii motivaționale au apărut o grămadă de voci care te-ndeamnă să spui nu atunci când e cazul să spui nu.

Adică-ntr-o grămadă de situații.

Și nu doar că te-ndeamnă, îți și explică în detaliu că e dreptul tău să spui nu.

Iar oamenilor le place să li se dea voie să facă lucruri.

Mai ales când li se explică chestii care presupun drepturi fără obligații.

Când “nu” își pierde valoarea

Din păcate însă, cred că aceste îndemnuri sunt lipsite de o nuanță importantă.

Lipsește nuanța legată de rapiditatea cu care ar trebui să spui nu când e cazul să spui nu.

Nu de alta, dar oamenii care au tendința de-a spune da când le-ar plăcea să fie nu sunt și oamenii amânărilor.

Adică oamenii care se perpelesc la nesfârșit în legătură cu ce decizie să ia.

De asemenea, aceștia sunt și deținătorii unui soi defect de empatie. Adică după ce în sfârșit iau o decizie, încep să se consume că decizia lor ar putea să-i afecteze cine știe cum pe ceilalți.

De asta, în vorbele pe care și le adresează, apar des formule precum:

“Ce idiot am putut să fiu!”

sau

“Acum ce va crede despre mine?”

sau

“Cum am putut să spun așa ceva?”

De asta, nu e suficient să spui nu când e cazul să spui nu.

E important să spui rapid acel nu.

Fără atitudinea aceea c@c@cioasă care ajunge să transforme un nu curajos într-un soi de balegă conversațională:

“Știi, aș vrea atât de mult să te ajut cu chestia asta… Stai să văd ce pot face, să discut cu Gigel poate reușește el să vină și să se uite mai bine că eu nu mă pricep și ăștia au băgat homari la aprozar… Sper să nu te superi, promit să-mi iau revanșa!”.

Pentru nu, ai nevoie de foarte puține cuvinte.

Nu este nu.

Dacă-l bălmăjești, îi irosești valoarea.

De ce este “nu” valoros

“Nu” este garantul relațiilor oneste.

Unii oameni cred că de fapt “da” ar juca acest rol.

Se-nșală.

Totuși, deși greșesc, ei insistă:

“Căsătoria e un simbol suprem pentru o relație. Când se căsătorește un bărbat cu o femeie, cei doi spun “da”. Așa se cimentează relația. Dacă ar spune “nu”, n-ar mai exista cimentare”.

Corect, dar acel “da” nu garantează o relație onestă.

Pe când “nu” o garanează.

De exemplu, s-au mai văzut oameni care și-au spus “da” în fața stării civile sau a preotului ca să-și spună apoi “nu” toată viața lor nefericită.

În schimb, dacă unul dintre ei ar spune “nu” de la început, poți fi sigur că respectivul e sincer 100%.

Dincolo de glume serioase, adevărul este că un “nu” plasat acolo unde e cazul să fie plasat lămurește mult lucrurile.

Cel refuzat poate să-și refacă planul. I-ai spus nu, știe că e nu, caută alte variante.

Dacă amâni răspunsul, nu faci decât să-i irosești timpul.

Și să-ți irosești energia nervoasă.

Asta pentru că până vei strânge suficient curaj de-a spune nu, te vei perpeli ca un mic făcut mediu pe-un grătar încins.

Mai mult, dacă acel “nu” produce o ruptură între tine și cel pe care-l refuzi, se poate spune că iar a lămurit lucrurile. Nu mai pierdeți timpul unul cu celălalt, vă vedeți de treabă.

PS aproape imaginar

Cititor impaciententat: Da, Ștefan, dar dacă spui nu și greșești tocmai pentru că te-ai grăbit să spui nu?!

Eu: Dacă ai genul ăsta de temeri, puțin probabil să ajungi vreodată în situația de-a spune un “nu” prea grăbit. De altfel, e puțin probabil să spui “nu” în general.

Cititorul impacientat: N-ar fi mai bine să faci o analiză cost – beneficii și să iei apoi o decizie bazată pe o analiză serioasă? Dacă vrei, îți pot da link spre un site care te ajută să faci asta la modul profi.

Eu: Pleacă, mă, de aici!