Cum am devenit alt om. De vreo 7 ori

De-a lungul anilor, am avut o relație specială cu banii pe care i-am câștigat sau mi-au ajuns cumva în buzunare.

Mi-aduc aminte că primul salariu clasic pe care l-am primit era cu 100 Lei mai mic decât cheltuielile mele fixe.

Se-ntâmpla prin 2003, iar atunci sutele de lei erau milioane. Totuși, pentru confortul tău, în acest text voi exprima totu-n banii actuali.

Concret, la vremea respectivă câștigam 700 Lei și aveam nevoie de 800 Lei ca să-mi plătesc chiria în București, întreținerea, hrana și restul cheltuielilor absolut necesare.

Deficitul m-a făcut să iau decizia de-a-mi organiza banii un pic altfel decât am făcut-o ca student.

Așa că am descărcat trial-ul unui program de gestionare a banilor, o chestie cel puțin sinistră comparativ cu aplicațiile care iau astăzi ochii tuturor.

Când expira trial-ul, salvam baza de date, formatam calculatorul și instalam din nou trial-ul. Adică petreceam niște ore la fiecare două săptămâni ca să fac această operațiune.

Amuzant este că în ciuda eforturilor mele, în ciuda faptului îmi făceam cu mare grijă bugetul și eram tare atent la cheltuieli, acea sută de lei îmi lipsea mereu.

Din fericirea, problema a durat doar vreo jumătate de an pentru că am primit o mărire consistentă.

Adică am urcat de la 700 la 850 Lei.

Țin minte și acum că noul salariul l-am primit scris pe-o hârtie ruptă din colțul ziarului. Exista o confindențialitate în această privință, așa că unul dintre șefi, Bogdan S. s-a apropiat de mine și mi-a dat hârtiuța aceea alături de un îndemn:

“Vezi, să nu te apuci acum să te destrăbălezi!”.

Mi-a plăcut gluma și mi-a plăcut simbolistica hârtiei rupte din ziarul pentru care lucram.

În fine, brusc, am simțit că am devenit un alt om.

Credeam că am bani.

De fapt, asta era tot ce conta.

Asta era realitatea mea – ce credeam eu.

Prima investiție serioasă

După vreun an însă, am descoperit că mă lovesc de tot felul de cheltuieli care pe vremea studenției nu existau.

Haine de un anumit tip, un desktop care să-mi aparțină și să-mi stea la dispoziție acasă, dorința de-a face site-ul pentru Fii bărbat!, dorința de-a face un site pentru o afacere legată de copywriting etc.

Mi-aduc aminte că am împrumutat aproximativ 5.000 Lei de la cineva apropiat pentru a face site-ul acela dedicat serviciilor mele copywriting.

Am plătit banii primiți împrumut pentru acel site și am crezut că am devenit un alt om: mă lansasem în afaceri.

Primul credit aproape serios

Din păcate, în ciuda succesului respectabil pe care-l avusesem în trecut, când am derulat diverse mici afaceri, acum nu m-am descurcat.

Primul client a uitat să-mi plătească munca.

Al doilea mi-a explicat că vrea întâi textele pentru site-ul său și apoi urma să semneaze contractul.

Al treilea a venit tare greu.

Nu produceam suficienți bani ca să-mi dau datoria cu ajutorul serviciilor de copywriting, așa că am decis să iau un credit de la bancă.

Ca să n-o lungesc, am mers la singura bancă din România care la vremea respectivă oferea credite celor plătiți pe drepturi de autor și am luat creditul.

Și n-am luat o sumă mică, am luat suma maxim posibilă – vreo 21.000 Lei, echivalentul a vreo 7.000 Euro pe atunci.

Am ieșit de la bancă și am simțit din nou că am devenit alt om.

Eram atât de entuziasmat încât în drumul spre casă am dat unui puști aflat în scaun cu rotile 50 Lei.

Aparent, un gest frumos.

În realitate, probabil doream să-mi placă de mine, cel cu 21.000 Lei într-o mapă negră pe care scria mare, dar parțial șters Tipografia Garamond.

Cum m-a ajutat totuși acel credit

Plăteam aproximativ 400 Lei rata pentru împrumutul respectiv.

Din acea rată de 400 Lei, 385 Lei erau dobânda.

Abia după ce am plătit o bună parte din dobândă, am avut suficienți bani ca să închid creditul. De altfel, la bancă, doamna de la ghișeu mi-a și spus ironic:

“Bravo, returnezi creditul după ce-ai rezolvat toată dobânda!”.

Iarăși nu mi-a păsat prea mult.

În perioada respectivă, din acei bani, mi-am permis să cumpăr o grămadă de cărți legate de marketing și copywriting.

Tot atunci mi-am permis anumite cheltuieli care cumva mi-au deschis ochii spre domenii pe care altfel nu le-aș fi descoperit prea ușor.

În rest, am făcut exact ceea ce educația mea financiară mă îndemna să fac la vremea respectivă – jumătate din credit am cheltuit-o aiurea.

Cum un salariu bun poate fi mai nociv decât un credit prost

În ultimul meu an petrecut ca angajat la Gazeta Sporturilor, ajunsesem la un salariu foarte bun din punctul meu de vedere.

Nu mai spun că, la vremea respectivă, exista și-un sistem interesant de bonusuri + banii pe care-i primeam ca producător al emisiunii lui Ovidiu Ioanițoaia, Recursul Etapei.

Atunci am descoperit că banii care-ți vin aparent sigur, la timp, fără emoții te pot lenevi mental.

Asta o cred și astăzi: pentru unii oameni, un salariu bun poate echivala cu limitarea dorinței de-a progresa, pentru alții poate echivala doar cu o lenevire ușoară.

Normal, sunt și cei insensibili la astfel de probleme.

În fine, am plecat de la Gazetă fără să am în minte altceva decât dorința de-a face ceva cu proiectele personale, de-a lucra în presă ca freelancer și de-a dezvolta ceva pe zona de copywriting și email marketing.

N-aveam ceva pregătit.

Avusesem în trecut oferte din partea altor redacții, dar nimic în momentul plecării.

Cumva însă, contextul cred c-a fost bun, iar faptul că veneam de la Gazetă m-a ajutat să-mi găsesc rapid colaborări.

După aproximativ 3 luni, am ajuns să câștig din contracte de colaborare mai mult decât dublul salariului de la ziar.

Care salariu, repet, era foarte bun din punctul meu de vedere.

Am devenit un alt om.

Un om care câștiga ca freelancer mai mult decât câștigase dintr-un salariu onorabil la ziar.

Într-o săptămână, am revenit la veniturile din 2003

Apoi a venit criza din 2008 - 2009.

În decurs de o săptămână, am pierdut 3 contracte din 4.

De fapt, cele 3 contracte care-mi aduceau cei mai mulți bani.

Cel de-al patrulea era bun doar în unele luni.

În altele, îmi aducea venituri asemănătoare cu cele pe care le-am avut în 2003, la primul salariu.

Angajatorii renunțau atunci la colaboratori, la cei mai slabi ziariști, la cei prea bine plătiți comparativ cu ceea ce ofereau, la cei care aveau o relație proastă cu șefii etc.

Foarte probabil, am intrat într-una dintre aceste categorii.

Sau în mai multe.

Nu contează.

Atunci, am devenit un alt om.

Pierdusem bani.

Mulți bani din punctul meu de vedere.

După pierdere, sigur vine câștigul. Sau o altă pierdere

Anii au trecut și lucrurile s-au schimbat. Am început să moderez o emisiune la sport.ro (actualul Pro Arena) și să câștig iarăși bine ca ziarist.

Cumva, se poate spune că devenisem un alt om.

Ca nivel salarial, eram diferit față de cel ce fusesem și la Gazetă, dar și față de cel care fusesem ca freelancer.

Câștigam bine pentru o muncă ușoară și plăcută pentru mine – două ore de emisiune zilnic, luni – vineri.

Mai mult, în paralel, produceam bani și din alte surse – vânzarea de ghiduri, copywriting, email marketing etc.

Banii făcuți pe cont propriu nu erau foarte mulți, dar contau.

Baza rămânea însă suma pe care-o-ncasam ca moderator al emisiunii respective.

Totuși, după vreo 4 ani, m-au dat afară.

Așa că brusc, am rămas doar cu banii pe care-i făceam pe cont propriu.

Devenisem un alt om?

Parțial, da.

Eram, după mulți ani, fără nicio sursă de venit legată cumva de presă.

Singurii banii pe care-i făceam erau cei făcuți exclusiv pe cont propriu.

Nu erau mulți, dar erau importanți.

În plus, faptul că n-am mai avut nicio sursă de venit din presă m-a mobilizat să cresc pe cont propriu.

Mi-a luat fix un an și-o lună să produc din proiectele mele cât încasam ca moderator al acelei emisiuni.

Ei m-au dat afară-n mai 2014, în iunie 2015 am egalat acea sumă.

Clar, devenisem alt om. Puteam face singur, de capul meu, banii pe care îi încasam anterior doar sub forma unei angajări aproape clasice.

Sigur, am muncit mai mult ca să fac acei bani, dar limitele de venit au devenit unele care depindeau de mine, nu de contractul c-un angajator.

Fie el unul foarte bun.

Ce am învățat despre salariile bune și creditele proaste

Câteva lucruri mi-au rămas proaspete în minte apropo de anii trecuți.

În primul rând, pot spune că am plătit pentru experiențele mele.

Cumva, am plătit sub o formă sau alta pentru ca astăzi să nu mai fac erorile din trecut.

De exemplu, am învățat ce-nseamnă să nu știi ce cumperi.

5.000 Lei m-a costat această lecție simplă pentru că atât am plătit la vremea respectivă pentru site-ul afacerii din domeniul copywriting-ului.

Am învățat să-mi fac singur site-urile și am schimbat ceea ce plătisem scump la vremea respectivă..

Apoi, am învățat ce-nseamnă să vrei ce nu trebuie de la o bancă.

Lecția aceasta m-a costat peste 10.000 Lei, bani pe care i-am plătit ca dobândă pentru un credit doar parțial folosit pentru a investi în afacerea mea sau în cunoștințele mele.

În fine, atunci când a venit criza, am plătit în primă fază pentru că am crezut în alt tip de venituri decât un salariu clasic.

Dacă trag însă linie, pot spune că un salariu clasic poate fi de multe ori cel mai nesigur venit al tău.

Pe de o parte, simpla posibilitate de-a pierde un venit care-ți pare sigur te sperie.

Ritmicitatea cu care acesta intră în cont, suma în sine, predictibilitatea toate acestea te fac cumva sclavul unui salariu.

Pe de altă parte, salariul ți-l dă mereu altcineva, chiar dacă tu ești cel care muncește pentru banii respectivi.

În fine, am învățat că atunci când depinzi doar de tine, limitele de venit sunt cu totul altele decât atunci când depinzi de un angajator.

E mult mai greu, e mult mai riscant, dar poate fi și mult mai profitabil.