Hard Reset - Cum să o iei cu adevărat de la capăt
De câte ori ți s-a întâmplat să-ți propui ceva important și să ratezi obiectivul propus?
De câte ori, la începutul anului, ai luat decizia să schimbi anumite lucruri și ai constatat după câteva zile sau câteva săptămâni că te-ai întors în același punct ca la început?
Culmea este că ratarea în sine nu este cel mai rău lucru.
Există ceva mai rău de atât.
Faptul că abandonezi după ce ai alunecat de pe calea cea dreaptă este o problemă mult mai mare.
De ce?
Pentru că ai impresia că dacă ai făcut un pas greșit este OK să faci și alți pași greșiți.
Iar dacă faci suficienți pași într-o direcție greșită, drumul pe care calci devine drumul cel mai comod pentru tine.
E ca atunci când urci un deal / munte și la un moment dat nu mai ai energie să continui.
Așa că te întorci.
Aproape mereu este mai ușor la coborâre.
Dacă nu e o pantă prea abruptă, chiar vei coborî în viteză și vei ajunge foarte rapid jos.
Doar că tu nu doreai să ajungi jos, ci să ajungi sus.
Întotdeauna, pașii în direcțiile greșite par mereu mai rapizi și mai ușor de făcut.
Iar asta îți poate da impresia că astfel de trasee sunt potrivite pentru tine.
De aici și până credința nocivă că așa ești tu nu este distanță lungă - doar niște pași greșiți făcuți zilnic pentru o anume perioadă de timp.
Ce greșești cu mintea, rezolvi la nivelul minții
Renunțările sau pașii greșiți se produc întâi în mintea ta, apoi în acțiuni concrete din realitate.
În mintea ta se naște scenariul pentru orice acțiune pe care urmează să o faci.
Și cum creierul nostru este un leneș fără pereche care caută continuu soluții să economisească energie, nu te mira că ajungi des în situația de-a acționa pe pilot automat.
Din păcate, multe dintre automatismele noastre implică renunțare sau mers în direcții greșite.
După ce ani de zile ai făcut lucrurile într-un fel, poți fi sigur că dacă te lași în voia "felului tău de-a fi" vei proceda la fel în continuare.
Doar că așa cum mintea ta te poate sabota, la fel de bine te poate ajuta să treci foarte ușor peste obstacolele cu care te confrunți.
Acesta este un lucru pe care prea puțini oameni îl știu.
Sau dacă-l știu, nu-l iau cu adevărat în considerare.
De ce nu-l iau cu adevărat în considerare?
Pentru că deși bănuiesc că mintea lor poate acționa la fel de ușor în direcții favorabile lor așa cum acționează în direcții nefavorabile, habar n-au cum să facă asta.
De ce nu au habar?
Pentru că mintea ta începe să te saboteze ca urmare a faptului că te-ai dezvoltat într-un mediu care a favorizat acest proces.
Iar într-un astfel de mediu nu înveți prea des despre cum să o iei de la capăt când ești coplești de probleme sau când ți se pare că obstacolele cu care te confrunți sunt de netrecut.
Nu pentru că părinții tăi și-au propus să nu te-nvețe.
Din contră.
Doar că între ceea ce vor oamenii când își cresc copiii și ceea ce obțin pot fi diferențe majore.
Diferențe pe care le simți pe îndelete la vârsta adultă.
Mai ales când dezvoltarea ta nu s-a produs doar sub influența educației pe care ai primit-o acasă, ci și sub influența unor factori externi cu o forță incredibilă - media, diverse curente de natură culturală și politică, marile mașini de marketing ale marilor companii etc.
Inclusiv cei care te-au educat au fost influențați de acești factori, astfel că ceea ce a ajuns la tine e posibil să fi fost deja măcar parțial "alterat".
De asta, ceea ce este "greșit" în felul în care gândești în relație cu tot felul de obstacole / provocări / obiective și ceea ce este ulterior greșit în felul în care acționezi sub influența acestei gândiri se rezolvă tot la nivelul minții.
O metodă care te ajută să te resetezi atunci când lucrurile s-au complicat prea mult
Hard Reset este metodă de resetare mentală care te ajută să te fixezi zdravăn cu picioarele pe pământ și să înfrunți diverse obstacole / probleme din viața ta cu curaj și energie.
Am dezvoltat Hard Reset special pentru clienții care intră în psihoterapie cu mine și au nevoie de un sprijin în momentele în care observă că au alunecat prea mult de pe calea corectă sau când au impresia că obstacolele cu care se confruntă sunt copleșitoare / de nedepășit.
De asemenea, este o excelentă metodă de a te regrupa și a ataca din nou orice adversar obișnuit sau neobișnuit din viața de zi cu zi - vicii, tendințe de autosabotare, atitudini greșite în relații etc.
În fine, Hard Reset te ajută să o iei de la capăt după ce ai făcut erori și te ferește de tendința de-a abandona la prima nereușită.
Acest lucru este foarte important pentru că te ajută să nu mai pierzi ani din viață sub imperiul credinței că e ceva în neregulă cu tine sau că structura ta nu-ți permite să fii mai mult decât crezi că ești.
Cât de repede poți aplica metoda Hard Reset
Depinde de la caz la caz, dar dacă te vei mișca precum cei mai mulți dintre clienții mei, probabil că lucrurile vor arăta așa pentru tine
- aproximativ 20 minute să citești ghidul Hard Reset (20 pagini sau 5.000 cuvinte)
- între 30 minute și o oră să faci prima parte a exercițiului. Implică gândit și scris de mână.
- aproximativ 5 secunde să faci a doua parte a exercițiului. Totuși, unii dintre cei care fac exercițiul pot sta mai mult de 5 secunde la această etapă, dar e o chestiune care ține mai ales de încântarea lor că s-au apucat de treabă.
După ce faci prima dată exercițiul, ulterior vei avea nevoie doar de ultima parte a acestuia - adică de cele 5 secunde.
Sigur, asta dacă nu se modifică ceva major în ceea ce privește obstacolele / problemele în privința cărora vrei să aplici resetarea totală.
Prin urmare, ceea ce îți ofer este clar și ușor de aplicat.
Totul este explicat astfel încât să înțelegi limpede întregul proces și să-l poți utiliza apoi fără să fie nevoie de fiecare dată să apelezi la ghid. Deși o poți face pentru că după ce-l cumperi este al tău să-l folosești.
Este un exercițiu pe care-l vei putea purta tu tine toată viața ta, o unealtă care nu se deteriorează și care te poate ajuta oricând dorești să apelezi la ea.
În fine, oricine poate aplica metoda Hard Reset.
Deși bărbații și femeile sunt atrași de elemente diferite pe care le implică Hard Reset, modul în care ajung să folosească metoda este asemănător. La fel și rezultatele.
Cât de bine funcționează Hard Reset?
Foarte bună întrebare.
Pe scurt, ofer această metodă și celor care nu intră în terapie cu mine tocmai pentru că este genul de unealtă care poate fi aplicată de oricine, fără să fie nevoie de prezența unui îndrumător.
Și pentru că funcționează.
Și pentru că o parte însemnată a celor care au folosit-o o folosesc în continuare în tot felul de situații din viața lor.
Nu toate aceste situații sunt dificile, dar una dintre frumusețile metodei Hard Reset este că se adaptează fără nicio intervenție la problema / obstacolul cu care te confrunți.
Pe de altă parte, de vreme ce este o metodă dezvoltată de mine pentru clienții mei din psihoterapie, ai putea crede că nu a fost suficient testată.
Că nu au folosit-o mii de persoane ca să ai rezultate concludente.
Parțial corect.
Adică deși Hard Reset nu a fost testată de mii de persoane, ci doar de o parte a clienților mei, modul în care a fost ea dezvoltată implică o super testare anterioară.
Concret, aria mea de psihoterapie este cea cognitiv - comportamentală.
Acest tip de psihoterapie a fost dezvoltată pe baza principiilor din filosofia stoică. Adică pe bazele uneia dintre cele mai practice și eficiente filosofii existente în istoria omenirii.
Oricât de mândru aș fi eu de invenția mea, Hard Reset este major influențată atât de principiile unei filosofii super testate, cât și de o serie de elemente moderne de natură cognitiv - comportamentală super testate.
Prin urmare, ia-ți ghidul de aplicare a metodei Hard Reset și treci la treabă: