De ce îmi taxez clienții inclusiv pentru orele de psihoterapie la care nu participă

Din când în când, ajung la mine oameni cu probleme "urgente" și "grave".

După spusele lor, mai urgente și mai grave decât sunt în mod obișnuit probleme altora.

Și respectivii vor să facă terapie, desigur.

Uneori vor terapia pentru ei, alteori o vor pentru alții.

Da, se întâmplă des și așa ceva - ca cel care mă contactează să o facă pentru altcineva, nu pentru propria persoană.

De altfel, am o slăbiciune când vine vorba de părinți care vorbesc în numele unor adulți trecuți zdravăn de 18 ani. Care adulți nu pot apela singuri la psiholog pentru că într-un mod ciudat e încă datoria părinților să aibă grijă de ei.

Desigur, întotdeauna îmi respect regulile absolut normale în ceea ce privește terapia - nu primesc clienți care sunt aduși de alții. Prin urmare, le cer părinților sau celor bine intenționați să-l lase pe viitorul client major să mă contacteze singur.

Iar uneori, asta se-ntâmplă.

Respectivul dovedește că poate să-mi scrie un mail sau să-mi dea chiar un telefon pentru a discuta cu mine și a stabili împreună când să ne vedem la terapie.

Alteori însă, nu primesc niciun semn de la împricinat.

Deci nu-și dorea să facă terapie, ceea ce-l pune într-o poziție în care mă aflu și eu în astfel de cazuri - nici eu nu-mi doresc să lucrez cu oameni care nu-și doresc să lucreze cu mine. De altfel, cu excepția unor excepții sau a unor situații fantezist-hollywodiene, nici nu poate funcționa o terapie cu un client care nu dorește să facă terapie.

Urgențele disperate care devin amânări relaxate

De asemenea, mă confrunt destul de des cu urgențe din categoria "am probleme în relație, vreau să vorbesc cu tine. Te rog să mă primești, sunt disperat".

Aici, nu mai e vorba de terapie.

Respectivii vor doar să-mi prezinte situația relației lor, să înțeleg că iubita sau iubitul lor sunt altfel decât sunt alte femei sau alți bărbați și că deși există ghiduri pe care le-am scris și care le-ar putea fi de ajutor, cazul lor particular e ceva care nu se încadrează în normă.

Totuși, experiența din cabinet și miile de mail-uri (exact, mii) pe care le-am primit de-a lungul anilor pe adresa site-ului Fii bărbat! mi-au arătat că deși toată lumea susține că problema lor e altfel, realitatea indică aproape întotdeauna că problema lor e la fel ca problema majorității.

Regret, dar în ciuda a ceea ce cultura Disney îți tot spune, viața oamenilor seamănă din extrem de multe puncte de vedere, inclusiv din perspectiva problemelor / dificultăților din relații.

Dar nu contează, chiar sunt deschis să ascult despre ce e vorba și să-mi ofer părerea pe baza a ceea ce primesc ca informație în aceste sesiuni de consultanță, evident non-terapeutice

Da, întotdeauna sunt nevoit să precizez în aceste cazuri că tot ce spun e limitat de ceea ce-mi spune clientul cu problema în cauză. Dacă el romanțează lucrurile sau este selectiv în ceea ce privește adevărul, atunci și concluziile mele sunt viciate automat.

În fine, am descoperit însă o caracteristică interesantă a acestui tip de clienți din categoria "e urgent, sunt disperat, te rog să mă primești azi-mâine".

Cu cât sunt mai convinși că problema lor e mai "specială", cu atât par mai puțin serioși în a trata cu seriozitate bunăvoința mea de-a-i primi.

Adică, am trăit de-a lungul timpului, situații în care azi respectivul dorea să ne vedem cât se poate de repede tocmai ca să aibă opinia mea despre ce trăiește în mod excepțional, iar a doua zi dimineață, când îmi făcusem timp pentru a-l vedea, să primesc un mail / mesaj prin care să mă anunțe c-a intervenit ceva sau că vrea să mai aștepte un pic până când... bla-bla, bla-blum.

Dacă plătești pentru neseriozitate, riști să devii serios

Ai putea crede că-n situații de mare stres emoțional, cum sunt și situațiile când ești pe punctul să-ți pierzi relația cu o persoană pe care o iubești sau când ai dificultăți majore să relaționezi cu aceasta, astfel de comportamente sunt obișnuite.

Și da, și nu.

Adică, stresul respectiv influențează categoric comportamentul și atitudinile celor afectați, doar că e interesant de văzut dacă-n lipsa acelui stres, în lipsa acelei situații, respectivii ar fi niște oameni serioși, organizați, capabili să înțeleagă ideea de-a rezerva serviciile cuiva și de-a anula în ultimul moment acea rezervare?

Sau e vorba doar de o supra potențare a unei atitudini în mod tradițional neserioase?

Nu știu să răspund, sunt un psihoterapeut din viața reală, nu personajul unui serial Netflix care te-a convins că psihologii pot citi instant tot ce scrie pe comportamentul diverșilor clienți.

Și chiar când știu, prefer cel mult să bănuiesc.

Pe de altă parte, cunosc limpede care sunt efectele unei situații de acest gen.

Când eu rezerv din timpul meu pentru cineva, nu-l mai pot rezerva pentru altcineva. Timpul chiar e o resursă limitată, probabil de asta și costă bani. Deci nu-l mai pot oferi altor clienți care ar fi fost serioși în ceea ce privește terapia sau consultarea cu mine.

Ceea ce e incorect față de toată lumea, inclusiv față de mine.

Și cum sunt foarte uman când vine vorba de nedreptăți care mă afectează - adică nu le suport - am găsit o cale să evit atât pierderea mea financiară, dar și să-i educ pe cei care nu sunt sensibili față de prejudiciul pe care-l produc.

Adică, aplic o regulă specifică mai ales școlii psihanalitice de terapie.

Mai exact, din momentul în care stabilim o întâlnire, acea întâlnire trebuie plătită.

De altfel, fiecare sesiune se plătește înainte, ca la terapeuți.

Dacă este anulată cu mai puțin de 24 ore înainte de producerea ei, cei 500 Lei / 100 Euro cât costă ședința tot trebuie plătiți sau rămân plătiți. Prin urmare, dacă nu poți participa și nu m-ai anunțat cu cel puțin 24 ore înainte, te costă.

Când plătești real pentru ce irosești, devii ceva mai atent cu resursele tale și ale altora

E aiurea că procedez așa?

Da, e aiurea dacă obișnuiești să fii neserios.

E aiurea și pentru cei serioși?

Nu.

Pe de o parte, și eu mă supun regulii - dacă anulez cu mai puțin de 24 ore înainte de întâlnire, atunci următoarea ședință este oferită gratuit de mine.

Deci e o clauză în oglindă - amândoi avem același angajament.

Iar pe de altă parte, e o formă de-a întări relația ta cu terapia de-o manieră aparte. Conștient sau nu, mereu vei acorda valoare lucrurilor pentru care plătești un preț real și mereu vei avea ușoara tendință să subapreciezi ceea ce e ușor de obținut.

De unde știu că stau lucrurile așa?

Am multe experiențe care confirmă acest lucru, unele chiar și din afara zonei psihoterapiei - de exemplu, toate produsele pe care le vând la prețuri mari ajung să fie într-o măsură mai mare consumate / folosite decât cele care sunt oferite la prețuri mai mici.

Observ asta nu doar din evidențe tehnice, ci și din feedback-ul clienților.

Dar strict în zona psihoterapiei, am observat de-a lungul timpului că inclusiv oameni pentru care banii pierduți nu sunt în mod real o opreliște când vine vorba de-a fi neserioși și-au schimbat comportamentul.

Îmi vine în minte o clientă care nu doar că sărea peste terapii și plătea aceste ședințe neefectuate, dar și întârzia aproape constant.

Sigur, psihanalitic vorbind, era acolo o mare bogăție de sensuri, iar schimbarea atitudinii n-a ținut doar de faptul că-i luam bani pentru ședințele neefectuate, ci și din motive care țin de terapie în sine.

Dar această plată pentru ceea ce nu beneficia i-a atras atenția și ne-a oferit pretextul să discutăm problema în terapie.

În plus, după ce dovedești prin participări succesive onorate că terapia este importantă pentru tine și că respecți timpul și ajutorul pe care ți le ofer, nu mai cazi sub incidența acestei reguli.

Brusc, ai dreptul să ți se întâmple ceva real neașteptat în viață care să te facă să anulezi fără costuri în ultimul moment ședința de terapie. Cum și eu capăt același drept, deci clauza în oglindă există mereu în relația dintre mine și clienții mei.

Dar întâi, trebuie să dovedești că ești serios cu prezența la terapie.

E important să știi cu ce terapeut ai de-a face

Nu orice client are o chimie cu orice terapeut.

Colegi de breaslă foarte bine pregătiți nu reușesc să ajute clienți care, ulterior, își rezolvă probleme în altă parte. Iar acea "altă parte" poate să fie în lumea bârfitoare a terapeuților cineva nu tocmai strălucitor în meseria sa.

De asta, e bine să-ți găsești terapeutul care crezi că te poate ajuta.

Acum, după ce afli ce tocmai ai aflat despre regula mea de-a-mi face clienții să plătească inclusiv ședințele pe care le programează, dar la care nu participă, e posibil să tragi niște concluzii legate de mine.

Eventual, ai putea să compari acest tratament pe care-l aplic eu cu modul în care se comportă alți psihologi cu care ai avut de-a face sau despre care ai auzit.

Perfect.

Mă bucur dacă se întâmplă asta în mintea ta.

Dacă ajungi la concluzia că acord importanță ideii de-a fi bine plătit pentru timpul, cunoașterea și munca mea, ajungi la o concluzie corectă.

Dacă ajungi la concluzia că timpul meu este foarte important pentru mine, atunci ai din nou mare dreptate.

Dacă ți se pare că n-are rost să te complici cu un psihoterapeut atât de strict în ceea ce privește programările terapiilor, iarăși e foarte probabil să ai dreptate.

Cel mai probabil, nu ne-am "potrivi" pentru că o astfel de impresie e născută aproape sigur dintr-o minte care preferă inclusiv un comportament mai flexibil, nespecific mie în chestiuni precum programarea și plata orelor de terapie.

Plus că, să fim serioși, există o grămadă de psihologi care nu doar că vor fi super îngăduitori cu neseriozitatea clienților care le vin în terapie, dar care o vor și premia direct sau indirect.

De exemplu, prin asigurări de genul:

"Nicio problemă, se mai întâmplă"

sau

"Nu-i nimic că ai întârziat, putem prelungi sesiunea un pic și-n ora de terapie a următorului client, îl voi anunța eu să întârzie un pic".

Nu ofer genul acesta de servicii.

Ofer în schimb genul de servicii care îi ajută pe cei dornici să-și rezolve problemele să ajungă să și le rezolve.

Desigur, când am locuri libere: