Home Blog Renunțare

Cel mai greu lucru pe care l-am făcut anul acesta

Uneori, trebuie să renunți la anumite lucruri pentru a le face pe celelalte bine.

Uneori, e mai bine să renunți la o parte din lucruri ca să le faci spațiu celor importante.

De-a lungul anului, am avut tot felul de momente pe care le-am considerat dificile în momentul producerii lor și de-o dificultate obișnuită după ce-am trecut de ele.

De altfel, cam asta trăim mulți dintre noi – anumite lucruri ne par grele sau date naibi de dificile mai ales pentru că ne afectează direct.

După ce trecem de respectivul moment, vedem un pic altfel situațiile de acest tip.

De exemplu, anul acesta am trecut printr-o sesiune complicată de examene încălecate – an terminal al unei facultăți făcute la zi (Psihologie)  + an terminal al unui master (Terapii Cognitiv – Comportamentale)

Adică examene, licență, disertație.

În paralel, mai aveam și alte lucruri de făcut, ca orice om.

Și tot ca orice om, tot 24 ore am avut la dispoziție, așa că le-am folosit destul de bine.

Nu perfect, nici măcar așa cum aș fi putut să le folosesc, dar totuși ok.

Ce este important și ce este cel mai important

Acum, când mă uit în urmă, îmi dau seama că cel mai greu lucru pe care am reușit să-l fac anul acesta a fost ceva ce unora li se poate părea ușor.

Concret, îmi propusesem de mulți ani să definesc clar atât ceea ce este important pentru mine, dar și ce este cel mai important pentru mine.

Să am și o ierarhie a importantului.

Aparent, cam toți știm lucrurile astea până suntem nevoiți să le rostim sau să le scriem pe o hârtie.

Abia atunci vedem că nu ne este chiar clar sau că există diferențe majore între ceea ce susținem c-ar fi important / cel mai important și ce facem concret cu timpul nostru.

De asta am vrut să-mi fie limpede căror lucruri să le acord atenție și energie, dar și să am o ierarhie a acestor lucruri.

Nu de alta, dar când se mai ivesc momente în care timpul este limitat și nu le pot face pe toate, să pot alege fără prea mult consum nervos ce are prioritate.

Această limpezire a priorităților mele a presupus inclusiv acte de renunțare definitvă sau temporară la anumite proiecte.

Nu trebuie să fii prea deștept ca să-ți dai seama că Seneca avea dreptate când spunea că dacă-ți dorești să fii peste tot, ajungi să nu mai fii nicăieri.

FMM FOMO!

Cam așa au stat lucrurile și la mine.

Faptul că m-am dus în multe direcții a însemnat că nu le făceam pe niciunele așa cum aș fi putut să le fac.

Prin urmare, cel mai dificil lucru făcut de mine anul acesta a fost să închid definitiv sau temporar anumite proiecte și să renunț la anumite activități.

Spun „sau temporar” pentru că nu pot exclude ca în viitor să reactivez unele dintre ele, nu pot ști exact cum se vor desfășura lucrurile.

Știu sigur însă în acest moment că e mai bine să mă concentrez pe mai puțin ca să fac mai mult din ceea ce mă mulțumește să fac.

De ce a fost dificil?

În primul rând, pentru că a trebuit să înving niște obișnuințe.

De exemplu, anumite proiecte la care am renunțat există de mai bine de 10 ani în preajma mea.

Ani în care am lucrat la ele, ani în care am făcut planuri pentru ele.

Inclusiv simplu fapt că-n acești ani mi-am notat periodic ce am de făcut pentru fiecare proiect în parte a însemnat formarea unei legături intime între mintea mea și acele proiecte.

În al doilea rând, din cauză de FOMO (the fear of missing out). Nu care cumva să pierd ceva ce aș putea să nu pierd!

În fine, proiectele respective produceau unele satisfacții.

Inclusiv unele satisfacții financiare.

Sigur, nu am închis proiecte sau activități care-mi aduceau sume mari de bani comparativ cu ceea câștig din activitățile pe care le-am păstrat și le-am pus în fruntea listei mele de priorități.

Totuși, nu-i ușor să renunți la ceva care produce fie și sume mici de bani în condițiile în care faci eforturi mărunte pentru acele câștiguri.

Astfel, chiar te poți întreba de ce am închis astfel de proiecte / activități în condițiile în care produceau bani aproape de la sine, din inerție.

Zgomotul de fond care-mi sabota focusul

E simplu de spus, chiar dacă a fost greu de făcut: faptul că ele existau într-o formă fals activă mă făcea să am o parte din minte preocupată de ele.

Erau ca un zgomot de fond, ca un fundal care te distrage și-ți agață mintea din când în când.

Pe de o parte, mă simțeam vinovat că au crescut bălăriile pe acolo. Că n-am mai curățat listele de abonați, că nu am mai updatat diverse conținuturi, că nu am mai făcut demersuri serioase de întreținere a site-urilor etc.

Pe de alta, îmi programam uneori timpul de lucru luându-le și pe ele în calcul, chiar dacă ajungeam să nu le acord până la urmă ceea ce plănuiam să le acord.

În fine, nu exista o decizie clară în privința lor: nici nu le acordam atenție, nici nu le dădeam deoparte.

Erau un factor care-mi sabota discret, dar eficient focusul.

Nu am mai dorit asta și am preferat să fac ceva concrent în privința lor.

Așa că le-am închis.

Apropo de decizii și focus, ghidul Sfarmă Piatră te învață cum să iei decizii despre care știi că-s bune, dar pe care le amâni din cauza a tot felul de frici:

Sfarmă Piatră – Transformarea

 

Foto: diggerodell

 

Abonează-te prin email și primești ponturi la care doar abonații au acces! Trimit mail-uri zilnic. Fără SPAM, fără prostii.