Home Blog Cei mai penibili oameni

Cei mai penibili oameni

„Bună dimi!”

Multă vreme, am crezut că cei mai penibili oameni ar fi cei care salută cu formula „Bună dimi!”.

Da, penibil.

Și eu un pic, dar mai ales ei.

Totuși, la un moment dat mi-am dat seama că nu e o categorisire suficient de superficială, așa că am început să caut variante mai bune.

Acum, nu vreau să mă laud și să spun c-ar fi ușor de găsit.

Totuși, parcă încep să mă apropii de ceva, să întrezăresc o nouă categorie demnă de acest top.

Concret, speranțele mele vin din zona oamenilor care-și pierd ușor răbdarea.

Știu, pare că nu sunt suficient de concret, că mă întind prea mult fără să am focus.

Prin urmare, lucrez acum, în timp ce scriu, la identificare unui astfel de focus.

Să zicem, oameni care-și pierd ușor răbdare având motive oarecum întemeiate să și-o piardă.

Deja sună mai bine.

Combinația aceasta de enervare și dreptate are ceva aparte…

Dacă aș îngusta încă un pic aria de selecție în direcția potrivită, aș ajunge destul de rapid la revoltații care au dreptate în privințe mărunte.

Exact, la ei mă refer: revoltații care au dreptate în privințe mărunte!

Sigur, ceea ce numesc eu privințe mărunte poate însemna în realitatea lor privințe majore, dar asta mereu va fi o chestie subiectivă.

Și fiind vorba de textul meu, site-ul meu, rămâne ca mine. Nu-ți rămâne decât să te revolte faptul că tratez lucrurile așa.

În fine, uite câteva situații clare.

De exemplu, mă refer la cei care comandă ceva de pe net, plătesc transportul și coletul nu ajunge când li s-a promis.

Se enervează? Se enervează.

Au dreptate? Au dreptate.

E o privință măruntă? E o privință măruntă.

Cu cât revolta e mai mare, cu atât potențialul de penibil e mai mare.

Știu asta nu doar pentru că am întâlnit des astfel de oameni, ci pentru că am recuperat 5 lei de le eMag pentru că un pachet a ajuns târziu la pachetomat.

M-am enervat, am avut dreptate, am recuperat 5 lei!

Mmmm… ce satisfacție  am putut să simt când am vorbit cu acea fată la telefon și i-am explicat eu cum pachetul meu nu a ajuns când trebuia să ajungă.

Și cum mi-am cerut eu banii înapoi.

Sau, alt exemplu…

Ăia care sunt blocați în trafic și observă că un alt șofer a făcut o manevră neinspirată. Genul de manevră neinspirată care a dus la o întârziere suplimentară de cel puțin 6 poate chiar 8 secunde.

Îi recunoști ușor după relația apropiată pe care o au cu rudele greșitorului, inclusiv din punct de vedere sexual. Sau din capacitatea de-a identifica în detalii zootehnice cărei specii aparține greșitorul.

Sau, dacă din motive absurde nu poți citi pe buzele respectivului înjurătura în cauză, te poți lua după maniera cimpanzeică de lovire a volanului cu extremitatea mâinilor.

Alt exemplu – cei care au surprins o nedreptate măruntă și ar vrea să li se facă dreptate de-o manieră ceva mai profundă.

Trebuie să recunoaștem că dacă vânzătoarea ți-a greșit restul cu 2 lei, simplu fapt că și-a cerut scuze parcă nu este suficient chiar pentru toată lumea.

Vorba nerostită a pasionaților de corectitudine politică – suntem diferiți, așa că și scuzele ar trebui să fie diferite.

Nu mai vorbesc de situația în care tot vânzătoarea e cu gura mare și are nevoie de ceva timp să-i fie clar că un client are dreptate nu doar întotdeauna, dar și-n situația respectivă.

În acest caz, parcă ar merita mai mult de-o palmă, dar totuși mai puțin de 4 pumni.

În fine, ai înțeles ideea: ai dreptate, dar te furia ta depășește cu mult măruntul situație.

Și vrei răzbunare!

Ei, aici cred eu că există marii învingători ai micului meu top.

Normal, eu am dat niște exemple simple și evidente, dar cred că lucrurile pot fi mai cuprinzătoare decât le-am prezentat eu.

Simt că aș fi mai incluziv dacă aș marșa mai mult pe partea ipocrită a revoltei îndreptățite.

Să zicem c-aș evidenția și situațiile acelea în care pierdem vremea cu tot felul de rahaturi, dar ne enervăm instant dacă altcineva face eroarea de-a ne consuma vreo secundă din timpul nostru.

Timp care-i ieftin când îl consumăm noi, dar e scump când îl consumă alții.

Exact, e o altă situație de o penibilitate supremă.

Acum, nu înțelege că nu ai avea dreptul să faci ce vrei cu timpul tău.

Sau că n-ai avea dreptul să te revolți când cineva are tupeul să ia ceva din ceea ce-ți aparține.

Sunt niște principii de bază ale lumii în care trăim – ce-i al meu este al meu și decid în consencință.

Eu doar spuneam că ești penibil în astfel de situații, atâta tot.

Cel mai penibil conform topului meu.

PS1: în general, acțiunile oamenilor pot fi penibile, nu oamenii în sine. Dar când faci ceva iar și iar și iar, e probabil să devii ceea ce faci.

PS2: dacă vrei să nu mai fii penibil în situații penibile, ia-ți ghidul meu!

Te ajută să descoperi ce contează cu adevărat pentru tine și ce nu contează. Adică te ajută să contezi tu dincolo de furiile de doi lei:

Sfarmă Piatră – Transformarea

Abonează-te prin email și primești ponturi la care doar abonații au acces! Trimit mail-uri zilnic. Fără SPAM, fără prostii.


Următorul articol:

Articolul anterior: