Ce vreau când voi fi mare

L-am cunoscut undeva pe la finalul clasei a VII-a, într-o sală de jocuri mecanice.

E corect să le spun jocuri mecanice?

În fine, era o sală tipică pentru un orășel de provincie de acum aproape 15 ani: mult fum de țigară, miros de băutură vărsată pe lângă gura consumatorilor, o mochetă care aproape ascundea mucegaiul si o grămadă de flăcăi împătimiți de roșie-neagră (păcănele)

De jur-împrejur, erau aparatele.

Nu pot spune exact câte pentru că nu am făcut de prea multe ori turul sălii. Întodeauna mă opream undeva la intrare, imediat în stânga, unde se afla el.

Cei care i-au dat viață la începutul anilor ’90, CAPCOM, i-au spus Street Fighter II, dar eu i-am spus „distracție”.

Așa cum un drogat probabil că mângâie doza înainte de-a și-o injecta, eu mângâiam butoanele și manetele jocului înainte să strig: „Nea George, o fisă la Street Fighter!”.

Nea Geoerge se temea de curentul din sală și purta din octombrie până prin aprilie o căciulă rusească din blană de iepure.

Deși nu-și lasă niciodată urechile în jos, aveam veșnic impresia că respectivă căciulă îl împiedică să audă. Așa că strigăm din nou, cu vocea mea aflată în plin proces de maturizare: „Nea Geooorge…!”.

Omul venea grăbit, eu îi dădeam banii și el introducea fisa.

Din acel moment, nu mă mai interesa nimic.

BEL vs ALX

Am învățat să joc alături de un foarte bun prieten din gimnaziu, Alexandru. Jucam pe rând și încercam două lucruri: să facem un scor cât mai mare și să descoperim diverse lovituri spectaculoase.

Cine obținea punctaj mare, își putea trece 3 litere în dreptul scorului. El era ALX, eu eram BEL.

Eram într-o confruntare veșnică. Mi-aduc aminte că în timpul liceeului, când învățam după-amiază, mergeam la sala cu două ore înainte de cursuri și jucam să bat recordul jocului. Apoi, seara, mă întorceam cu ALX  ca să vadă scris sus, la punctaj maxim, 3 litere magice:  BEL.

Bine, același lucru îl făcea și el, adică la rândul meu trăiam umilința amuzantă de-a-i vedea ștampila de cel mai bun jucător al zilei respective. Sau, al perioadei de când se luase ultima dată curentul și se resetase clasamentul.

Ultima luptă

La un moment dat, sala s-a închis și jocul a dispărut.

Nu pot spune că i-am simțit lipsa, dar de câte ori vedeam o sală de jocuri, intram și mă plimbam printre ele în dorința de-a-l vedea pe-al meu.

Şi-ntr-o zi, l-am găsit.

Eram în timpul anului 2 de facultate, mă aflăm la mare. Am intrat într-o sală de acest gen pentru a face clasica plimbare printre aparate și, într-un colț, fără să-l bage cineva în seamă, bâzâia jocul meu.

Am mers lângă el, i-am atins butoanele și mi-a venit să strig: „Nea Georgeee!…”

M-am abținut, am chemat-o pe domnișoară cu fisele, mi-a dat una și am trecut la treabă.

Aș putea să povestesc acum că mi-am păstrat reflexele și  că îmi aduceam aminte instant toate mișcările. Sau că am jucat atât de mult cu o singură fișa încât a venit femeia aia de două ori să vadă dacă nu se întâmplă ceva necurat. Sau să spun c-am terminat jocul cu Vega.

Nea… spun doar că am trăit în acea zi plăcerea ca BEL să fie trecut din nou în dreptul celui mai mare scor. Nici nu ar fi fost greu, locul doi avea un punctaj atât de slab că a trebuit să mă uit de mai multe ori pentru a mă convinge de acest lucru.

În fine, a fost o bucurie tare specială. Şi ar fi fost chiar o bucurie completă dacă aș fi avut atunci numărul lui ALX. Să-l sun și când răspundea, să apropii telefonul de joc pentru a auzi unul dintre cele mai plăcute sunete auzite de urechile noastre în timpul adolescenței.

O camera mică pentru un joc mare

Glumind puțin pentru prima dată în acest text, pot spune că i-am rămas fidel acestui joc. De-atunci, nici unul altul nu mi-a mai trezit interesul cu adevărat.

Am fost cu adevărat doar jucător de Street Fighter II, un joc primitiv după standardele actuale. După standardele mele – JOCUL.

Prin urmare, dacă unii își doresc o casă mare pentru a se simți împliniți sau pentru a o vinde ulterior mai scump, eu îmi doresc o casă mare pentru ca, într-o cameră, să fac loc pentru un astfel de aparat.

Şi pentru un sac de box. Dar asta-i altă pasiune și nu amestec lucruri.

PS1: deși n-am recunoscut-o vreodată, o spun acum: ALX era mai bun decât BEL. Nu cu mult, dar era.

PS2: dacă nu ești deja abonatul meu, abonează-te acum și vei primi prin email și alte povești de acest fel.

0 Shares

Lasă un comentariu