Personale

În mare, marii comercianți ajung să te trateze ca pe-un copil pentru că mulți dintre noi ne comportăm ca niște copii răzgâiați în tot felul de situații care presupun achiziții.

Uite, ți-l prezint pe Ștefan.

Ștefan și-a luat un laptop acum vreo 5-6 ani și s-a gândit că e cazul să-l schimbe din tot felul de motive obiective.

Sâmbătă, a intrat pe emag, și-a ales o versiune nouă a laptopului vechi și l-a cumpărat. Pentru că Ștefan era nerăbdător să-și primească jucăria, cum sunt de multe ori copiii,  a folosit opțiunea aceea care permite livrarea „când vrei tu”.

A vrut a doua zi dimineață, între 9 și 11, din ce-mi aduc aminte, primul interval posibil pentru livrare.

Citește în continuare…De ce te tratează marii comercianți ca pe un copil

Acum niște ani, aveam păcătosul obicei de-a încerca aproape orice restaurant nou pe care-l remarcam.

Industria de profil părea să lucreze în favoarea plăcerii mele și numărul restaurantelor nou lansate era într-o creștere evidentă. În plus, unele dintre restaurantele deja testate aveau toate calitățile pentru a le vizita din nou și din nou.

Nu-ți închipui că eram un George Butunoiu și mâncam chiar zilnic în oraș, dar în mod sigur cheltuiam ceva pentru a-mi satisface această apucătură.

Asta până într-o zi în care am avut curiozitatea de-a verifica câți bani dau pentru aceste mese.

Citește în continuare…Cum m-a ajutat mânctul în oraș să-mi pun ordine în bani

Am început să merg cu bicicleta prin București în 2012, iar primele 30 de zile au fost o experiență aparte.

În medie, am făcut zilnic aproximativ 15-16 kilometri, iar cel mai mult am mers puțin peste 30 km.

Nu mult, dar categoric suficient cât să-mi dau seama de o parte însemnată a realităților cu care se confruntă bicicliștii în Capitală.

Am mers în general pe șosea – din zona Titan până la Pro Tv și-napoi. Deci Camil Ressu – Dristor – Mihai Bravu – Piața Iancului.

Foarte rar am folosit ceea ce Administrația Străzilor numește „piste pentru biciclete”.

Când eram în faza de documentare pentru alegerea unei biciclete, am găsit pe forumuri o grămadă de povești despre cât de periculos este să mergi cu bicicleta în București.

În paralel, pe site-urile de afară, genul acesta de probleme sunt foarte rar comentate, menționate, scoase în evidență.

Logica spune automat că la noi sunt probleme, iar afară nu prea sunt.

Sunt și la noi, sunt și afară.

La noi sunt însă mai multe, mai mari, mai dese.

Citește în continuare…30 de zile cu bicicleta in București

Prin clasa a V-a, am primit o agendă care avea pe prima pagină câteva câmpuri dedicate deţinătorului. Puteai să-ţi treci acolo numele, adresa şi numărul de telefon.

Nu existau reţele de telefonie mobilă pe atunci, iar eu nu aveam nici măcar telefon fix.

În Râmnicu Sărat, în zona în care locuiam eu, telefonul fix se instala la cerere, dar dacă n-aveai cine știe ce relații, putea dura câțiva ani buni până veneau și ți-l instalau.

Îmi aduc aminte că dintr-un fel de joacă am trecut un număr de telefon imaginar în agendă.

Niște ani mai târziu, când în sfârşit ni s-a instalat telefon fix, am văzut că nimerisem 4 dintre cele 5 cifre ale numărului alocat.

Asta nu m-a făcut să joc mai des la loto, dar acele 4 cifre au format prima mea parolă din lumea online.

Citește în continuare…Cum alegi o parolă puternică și ușor de reținut

L-am cunoscut undeva pe la finalul clasei a VII-a, într-o sală de jocuri mecanice.

E corect să le spun jocuri mecanice?

În fine, era o sală tipică pentru un orășel de provincie de acum aproape 15 ani: mult fum de țigară, miros de băutură vărsată pe lângă gura consumatorilor, o mochetă care aproape ascundea mucegaiul si o grămadă de flăcăi împătimiți de roșie-neagră (păcănele)

De jur-împrejur, erau aparatele.

Nu pot spune exact câte pentru că nu am făcut de prea multe ori turul sălii. Întodeauna mă opream undeva la intrare, imediat în stânga, unde se afla el.

Cei care i-au dat viață la începutul anilor ’90, CAPCOM, i-au spus Street Fighter II, dar eu i-am spus „distracție”.

Citește în continuare…Ce vreau când voi fi mare