Scenariul produce acțiunea

Dacă faci ceva în mod repetat, categoric ai șanse mari să devii bun la acel ceva.

Adică repetiția e o formă de antrenament.

Când auzi însă termenul „antrenament”, aproape automat te gândești la ceva pozitiv. De exemplu, ne antrenăm mușchii la sală.

Creierul nostru însă nu ține cont prea mult dacă acțiunea pe care o repeți este una folositoare sau una nocivă pentru tine.

Dacă te antrenezi pentru bine sau pentru rău.

Creierul nostru este doar dornic să lenevească, să intre pe un așa zis pilot automat. De asta, îi place când o acțiune repetată devine automatism.

Indiferent de natura acelei acțiuni.

Bună sau rea, nu contează.

Citește în continuare -»

Dacă spui nu, fă-o rapid!

Dacă spui un nu bălmăjit atunci când vreo să refuzi ceva, furi toată valoarea acestui cuvânt extraordinar. Spune nu rapid și direct!

Problema este că spui prea des da atunci când ți-ar conveni să să spui nu.

De exemplu, când ți se cer favoruri pe care nu prea ai chef să le faci, dar totuși faci pentru că așa ești tu, mai amabil.

Adică mai fricos să nu-i superi pe cei din jur.

Sau când ești invitat la vreun eveniment și accepți, deși urăști genul respectiv de evenimente.

Vorba ceea, nu se face să refuzi.

Citește în continuare -»

Obișnuiește-te să nu-ți placă chiar totul!

Una dintre marile noastre probleme este excesul de confort.

De fapt, nu confortul în sine, ci dorința permanentă de-a-l obține.

Vorba aceea cu ieșirea din zona de confort sună ca naiba, dar totuși cuprinde mult din ceea ce suntem sau nu suntem.

O bună parte din succesul nostru individual presupune renunțare la confort și o bună parte din eșecurile noastre-s legate de excesul de confort.

Citește în continuare -»

De ce suntem grași – cum s-a jucat natura cu mintea noastră

S-a întâmplat acum niște ani.

Nu-ți pot spune cu exactitate câți pentru că oamenii de știință se contrazic în continuare asupra datei. Singura privință în care au picat de acord este că s-a întâmplat.

Ce s-a întâmplat concret?

În acele vremuri, natura a sădit în creierul strămoșilor omului câteva idei fixe.

Aceeiași oameni de știință nu le spun idei fixe, ci într-o manieră mai sofisticată. Totuși, le vei reține mai bine dacă le numesc așa – idei fixe.

Citește în continuare -»

De ce e important să-ți crești standardele în privințe mărunte

The Slight Edge a lui Jef Olson este una dintre cele mai interesante cărți pe care le-am citit vreodată.

Nu datorită scriiturii sale în sine, ci pentru că insistă asupra un principiu foarte interesant legat de influența majorăt pe care o au asupra noastră alegerile minore din fiecare zi.

Când spun alegeri minore chiar mă refer mai ales la gesturile mărunte, la alegerile care aparent n-au cine știe ce importanță în momentul în care le facem, dar care apar zilnic în calea noastră.

Prin urmare, nu te grăbi să pui în față alegeri precum meseria, partenerul de viață, marca mașinii achiziționate, zona în care-ți faci sau cumperi casă etc.

Nici pe departe, chiar e vorba de alegeri mărunte, repetitive, de cele mai multe ori zilnice.

Citește în continuare -»

Ce m-a învățat spălatul doar cu apă rece

Cineva apropiat mie obișnuia să-mi spună că dacă te speli cu apă rece, nu răcești.

Nu se baza pe rezultatele unor studii citite pe net, ci pe o experiență proprie începută-n armată acum niște zeci bune de ani și continuată apoi cam tot restul vieții sale.

A folosit apă caldă doar pentru a se bărbieri înainte de-a merge la oraș, iar în rest, fântâna din curte decidea temperatura apei cu care se spăla.

Nu a insistat să-i urmez exemplul, dar o dată pe an scotea din magazie căzile uriașe din lemn în care urma să depoziteze prunele înainte de-a le face țuică sau strugurii înainte de-a-i face vin.

Căzile acelea erau umplute cu apă și lăsate câteva zile așa pentru a li se „umfla” un pic lemnul și-a elimina diversele spații dintre coastele lor chircite de aerul uscat.

Citește în continuare -»

Cum să-ți stabilești obiective deștepte

După cum știi deja, cel mai important lucru este să începi.

Sigur, momentul ideal pentru a începe ceva a fost deja-n trecut, prin urmare, nu-ți rămâne decât să folosești al doilea moment ideal posibil — adică să-ncepi în prezent.

Azi, acum.

Nu dezarma, prezentul nu-i puțin lucru. Cei mai mulți dintre noi amânăm orice obiectiv dificil pentru viitor, așa ca a te folosi de prezent este o alegere-avantaj.

Al doilea lucru important după început este să continui.

Nu-ți închipui câte începuturi fără continuare vagabondează prin mintea noastră, câte proiecte nefinalizate ne distrag atenția pînă ajungem la nivelul de concentrare al unui țânțar și ne scad încrederea-n sine.

Al treilea lucru important ține de felul în care-ți privești obiectivele.

Citește în continuare -»

Dacă nu începi, sigur dai greș!

28 noiembrie 1520…

În acea zi, navigatorul portughez Fernando Magellan a reușit să iasă din strâmtoarea care ulterior i-a purtat numele și a devenit astfel primul european care a plutit pe apele Pacificului venind din Atlantic.

Data în sine nu a fost un reper important pentru el sau pentru membrii echipajului său.

Adică nu avusese un plan care să spună că începând cu ziua de 28 noiembrie navele sale trebuie să simtă legănarea calmă a Pacificului.

Nu știa nici măcar mare lucru despre strâmtoarea în care intrase și la propriu, și la figurat.

De asemenea, nu știa dacă la capătul strâmtorii se afla o nouă întindere de ape sau golful vreunei peninsule.

Dacă ar fi fost un om obișnuit și și-ar fi propus o dată anume pentru acest eveniment, poate că Magellan s-ar fi gândit la un reper calendaristic sexy – ceva de genul 1 decembrie 1520.

Sau, și mai bine, 1 ianuarie 1521. Doar ne place atât de mult să realizăm lucruri la date fixe, să pornim tot felul de acțiuni doar la-nceput de an.

Mi-l și imaginez în cabina sa de pe Trinidad, privind când la hărțile care nu mai puteau să-i ofere nicio informație, când în cărțile de drum ale pilotului și spunându-și aceste cuvinte:

Citește în continuare -»

Somnul ar trebui să fie obsesia ta numărul 1

Unele lucruri sunt importante, știm că sunt importante și totuși dăm rateuri când vine vorba de-a le respecta.

De exemplu, alimentația sănătoasă și efortul fizic intră lejer în această categorie.

Asta însă nu ne-mpiedică să mâncăm tot felul de prostii sau să ne mișcăm fundurile în special pe distanțe cuprinse între birou și toaletă sau canapea și frigider.

În condițiile acestea, încearcă să-ți imaginezi ce se-ntâmplă cu activitățile despre care doar bănuim c-ar fi importante. Cele cărora uneori poate le dăm importanță din vorbe, dar rareori le băgăm în seamă prin fapte.

Somnul este o astfel de activitate.

Citește în continuare -»