
Acum mulți ani, am început să-mi scriu niște reguli.
Le aveam de ceva vreme în minte, dar nu mă vizitau pe cât de rapid mi-aș fi dorit să o facă.
Așa că am început să le scriu pe hârtie.
Dacă viața este un joc, ar fi tare bine să ai o strategie.
Cei mai mulți oameni nu au așa ceva și asta se vede într-o grămadă de împrejurări. Textele mele te vor ajuta să gândești mai bine situațiile cu care te vei confrunta și să ai repere atunci când alții habar n-au ce să facă.
Probabil că te-ntrebi de unde știu eu ce știu sau dacă ceea ce-ți spun are vreo valoare.
Realitatea este că filozofia mea se leagă de lucruri pe care le-am învățat la rândul meu de la alții, singura mea contribuție fiind combinarea unor principii care și-au dovedit succesul + mici adăugiri născute din experiențe personale.
Acum mulți ani, am început să-mi scriu niște reguli.
Le aveam de ceva vreme în minte, dar nu mă vizitau pe cât de rapid mi-aș fi dorit să o facă.
Așa că am început să le scriu pe hârtie.
Unul dintre cele mai frumoase fonfleuri new age spune să nu judeci oamenii.
E atât de frumos, încât și-a făcut loc în tot felul de zone în care ți se spune cum să te porți – lumea corectitudinii politice, lumea self help-ului, lumea de apoi etc.
Singura mare problemă cu acest îndemn este că nu ține cont de realitate.
Adică este doar o dorință naivă de idealizare a societății și a interacțiunilor umane.
Concret, „judecarea” este un fenomen care se produce reflex în tine și are legătură cu două dimensiuni importante.
Una înnăscută, biologică și alta învățată, socio-culturală.
De câte ori te-ai întrebat ce ar trebui să faci în viață?
Sau, cum ar spune unii, ce ar trebui să faci cu viața ta?
Răspunsul la astfel de întrebări este atât de dificil încât oamenii preferă de multe ori să nu-și pună astfel de probleme.
„Nu mă gândesc la asta, sigur dispare. Ia să vedem ce serial a mai apărut pe Netflix…”
În realitate, întotdeauna faci ceva cu viața ta.
Stoicismul este una dintre cele 4 mari școli de filosofie din Atena antică.
Celelalte 3 sunt Academia lui Plato, Lyceum-ul lui Aristotel și „Grădina” lui Epicur.
Timp de aproximativ 250 ani, filosofia stoică a avut o înflorire constantă și a găsit un teren fertil mai ales în Imperiul Roman.
Printre practicanții faimoși care au popularizat-o și au îmbogățit-o se află omul politic Seneca, sclavul Epictetus și unul dintre cei mai luminați împărați romani, Marcus Aurelius. Scrierile acestora au stârnit un interes major în Renaștere și apoi din nou în epoca pe care o trăim.
Filosofia stoică este complexă și atinge arii precum metafizica, astronomia sau gramatica. Totuși, operele acestor 3 mari stoici s-a concentrat pe ceea ce face filosofia stoică să fie atât de ușor de înțeles: sfaturi practice și ghidare pentru cei interesați de starea de bine și fericire.
În Stoicism, există 4 idei centrale pe care practicanții le urmăresc și la care se raportează constant.
De-a lungul anilor, am avut o relație specială cu banii pe care i-am câștigat sau mi-au ajuns cumva în buzunare.
Mi-aduc aminte că primul salariu clasic pe care l-am primit era cu 100 Lei mai mic decât cheltuielile mele fixe.
Se-ntâmpla prin 2003, iar atunci sutele de lei erau milioane. Totuși, pentru confortul tău, în acest text voi exprima totu-n banii actuali.
Concret, la vremea respectivă câștigam 700 Lei și aveam nevoie de 800 Lei ca să-mi plătesc chiria în București, întreținerea, hrana și restul cheltuielilor absolut necesare.
Deficitul m-a făcut să iau decizia de-a-mi organiza banii un pic altfel decât am făcut-o ca student.
Nu mă voi face acum că-ți vorbesc despre ceva ce nu știi deja cât de cât.
Adică nu e ca și cum subiectul acestui text nu se regăsește sub o formă sau alta în tot felul de îndemnuri care se reunesc toate sub aceeași idee:
Elimină oamenii toxici din viața ta!
Singura diferență este că eu nu elimin pe nimeni din viața mea.
Prefer să spun că mă elimin pe mine din viața altora.
Uneori, această eliminare este de-a dreptul măruntă.
Adică mă elimin din viața unor oameni care nici nu știau că fac parte din viața lor – adică aveam interacțiuni mărunte, când și când.
L-am cunoscut când m-am angajat ca picolo în restaurantul unui hotel.
Era prima lui slujbă și voia din tot sufletul să facă o impresie bună cât mai rapid posibil.
Mai exact, trebuia să facă o impresie bună.
Nu de alta, dar ambii părinții îi dăduseră deja indicații exacte pentru a avea succes în slujba sofisticată de asistent al unui chelner.
Mi-a zis taică-meu de m-a înnebunit… Bă, indiferent ce spune șeful, tu faci! Dacă-ți spune să sari în cap, tu sari! Nu te dai deștept pe-acolo și comentezi, că te mănânc!
Apoi, a privit în lumina dimineții un pahar perfect șters pe care urma să-l pună-n aranjamentul pentru micul dejun și a adăugat:
Îți faci prea multe griji.
Serios.
Îți faci mult prea multe griji.
Nici măcar nu le numesc „griji inutile” pentru că e de la sine-nțeles că aproape toate grijile sunt inutile.
De exemplu, când îți faci griji pentru că ți-e teamă că s-ar putea întâmpla ceva rău, grijile respective sunt clar inutile.
Acel ceva rău nu s-a întâmplat încă, așa că evident e inutil să-ți faci griji. Te consumi din cauza a ceva imaginar, a ceva ce doar mintea ta produce ca simplu scenariu.
Apoi, dacă acel ceva rău nu se întâmplă, se dovedește încă o dată dacă mai era nevoie că toate grijile tale au fost inutile.
Ai consumat o grămadă de energie nervoasă făcându-ți tot felul de griji pe seama a ceva ce nu s-a întâmplat.
Îți dai seama cât de lipsite de logică au fost trăirile tale?
Ce părere ai despre Radu Banciu?
Așa sună întrebarea pe care o aud destul de des din gura celor care își dau seama că-s tipul acela care apar prin emisiuni dedicate fotbalului.
De obicei, mă-ntreabă acest lucru oameni care-s fani ai lui Radu Banciu.
Îmi dau seama asta din tonul acela plin de speranță al omului care abia așteaptă să-i confirmi că și ție-ți place ce-i place lui.
Aproape de fiecare dată, spun cam aceleași vorbe.
Că anumite lucruri îmi plac la Radu Banciu, că altele nu-mi plac.
Pe scurt, Vilfredo Pareto.
Pe lung, Vilfredo Federico Damaso Pareto.
Îți dau și aceste detalii pentru că dacă tot spun c-ar trebui să fie idolul tău, atunci e firesc să știi astfel de lucruri.
Ce fan ai mai fi dacă nu i-ai cunoaște numele complet?
Sigur, nu poți să-l surprinzi spunându-i pe nume în timpul unei ședințe de autografe pentru că s-a născut în 1848 și a murit în 1923. A fost zodia…
Glumesc, nu contează zodia.
Contează c-a fost italian, economist, sociolog și omul care a lansat ceea ce astăzi se numește regula 80/20.
Textul acesta nu este despre genul de sex pe care nu recunoști că-l vezi prin filmele pentru adulți.
Totuși, informațiile de aici pot duce la stimularea centrilor plăcerii unor angajatori, manageri de HR sau chiar candidați care merg la un interviu pentru angajare.
Pe lângă moarte și taxe, interviurile pentru angajare par să fie al 3-lea lucru sigur de pe lumea aceasta.
Majoritatea oamenilor au parte de aceste interviuri de angajare din postura celor care vor să se angajeze, iar o minoritate fericită din postura celor care angajează oameni.
Ideea că aceste interviuri ar fi un rău necesar se naște în mintea multora dintre cei care ajung să le trăiască.
Angajatorii sau managerii de HR se minunează uneori în fața perversiunilor profesionale auzite din gura candidaților sau citite-n CV-urile acestora, iar mulți dintre candidați văd această experiență ca pe una aproape traumatizantă.
Acum niște ani, aveam păcătosul obicei de-a încerca aproape orice restaurant nou pe care-l remarcam.
Industria de profil părea să lucreze în favoarea plăcerii mele și numărul restaurantelor nou lansate era într-o creștere evidentă. În plus, unele dintre restaurantele deja testate aveau toate calitățile pentru a le vizita din nou și din nou.
Nu-ți închipui că eram un George Butunoiu și mâncam chiar zilnic în oraș, dar în mod sigur cheltuiam ceva pentru a-mi satisface această apucătură.
Asta până într-o zi în care am avut curiozitatea de-a verifica câți bani dau pentru aceste mese.