Ai grijă cum te porți cu chelnerii

Nu o spun pentru că respectivii au puterea de-a schimba proprietățile organoleptice ale mâncării sau băuturii tale, cum ar spune cei de la inspecția sanitar – veterinară.

Sigur, au această capacitate și uneori lucrurile se pot petrece ca-n filme.

Aproximativ.

O spun doar pentru că felul în care oamenii se comportă-n interacțiunile cu chelnerii poate striga al naibii de multe despre ei înșiși.

Sunt unul dintre cei care au fost pe ambele părți ale baricadei. Și chelner la un restaurant din Sibiu (fostul Palace, actualul Hilton), și client care a mâncat prin restaurante alături de tot felul de oameni.

Ai zice că înveți mai multe despre oameni atunci când îi servești la masă, dar afli o grămadă de lucruri și prin simpla observare a celor care-și iau masa prin diverse locuri.

Oamenii comandă mâncare și importanță la restaurant

Ultima experiență de gen a fost la o terasă cu mici și bere. Sigur, mai existau și alte chestii în meniu, dar restaurantul e faimos pentru mici, așa că oamenii-și cumpără mici.

Și unii dintre cei care-și cumpără mici, mai vor să-și cumpere și altceva – vor să-și cumpere importanță.

Sigur, nu-i vei auzi rostind comenzi de genul „Vreau 4 mici, o bere… Da să fie rece, domnu’! A, și niște importanță neapărat, vă rog!”.

Nu, importanța e o comandă subînțeleasă, exact ca pâinea și muștarul care vin alături de mici fără să le ceri în mod expres.

Nu trebuie să mă crezi pe cuvând, e suficient să te uiți în jur cum m-am uitat eu în acea oră petrecută pe acea terasă.

Cine vrea să-și cumpere importanță de la restaurant

Era cald și terasa era plină.

Cred că eram singurul venit singur.

La fiecare masă se aflau ori navetiști opriți pentru masa de prânz înainte să se-ntoarcă-n localitățile de pe lângă București, ori familii aflate probabil tot în tranzit.

La un moment dat, am sesizat un tipar.

Unii clienți găseau diverse motive să se răstească la chelneri. Se vedea și un fel de unitate de familie în comportamentul lor. Adică el, tatăl, reclama ceva:

Domne, dar de ce vă zgârciți așa la muștar? Adu, domne, muștar cum trebuie că sunt mici cu muștar!

Chelnerul e liniștit precum un maestru zen îmbrăcat cu pantoloni pensați și cămașă albă.

În schimb, la masa reclamantului încep discuțiile:

Bine că i-ai zis, dragă, că se termina masa până vedeau ei… Dacă vedeau!

Adevărul este că mesele se terminau repede. Adică prin jur, oamenii înfulecau pe grabă și-n 5 minute îi vedeai lăsați pe spate, mângâindu-și burțile în timp ce o nelipsită scobitoare li se-nvârtea între buze. So classy!

În fine, chelnerul face o eroare și-n trecere pe lângă masă le zice ceva de genul:

Aduce colegul de pe masă, imediat vine!

Oamenii s-au sesizat instant:

Adică strânge muștar de la mese?

Explicațiile cu farfurioarele de muștar care sunt puse pe-o masă specială de unde-s aduse la nevoie au fost inutile. Măcar ca glumă tot li s-a părut bună și au început să o repete cu mici variațiuni, inclusiv mie.

La masa de lângă mine, s-au așezat el și ea. El la 50 și un pic de ani, ea ceva mai puțin sau doar a avut o viață mai ușoară. El fără pretenții, cu ochii în meniu, ea cu remarci care fac ieșirea la masă plăcută:

Au prostit de tot restaurantul ăsta. Să-l strigi tu să vină să ia comanda…

El a strigat doar din priviri, ea a insistat. M-am uitat la fața lui și m-am gândit că striga curând după ajutor, nu după chelner. Când s-a conformat cerinței partenerei, ea era deja nervoasă și s-a revărsat asupra chelnerului.

Rar am văzut o supă mai clară de agresivitate pasiv-activă:

Ne scuzați dacă vă deranjăm, dar am vrea să comandăm și noi ceva dacă se poate!

Chelnerul a zis doar că se poate,  așa că doamna a simțit că n-are niciun pic de satisfacție.

Așa că a continuat:

Dacă se poate să nu fiți obraznic, atât vă rog.

Chelnerul a continuat imperturbabil:

Domnul vrea ceva?

M-a pufnit râsul.  Nu-mi venea să cred ce vedeam.

Acum nu știu dacă omul chiar avea umor sau pur și simplu a încercat să schimbe cumva subiectul. Cert este că nici doamna nervoasă n-a știut exact de unde s-a născut aceea replică, așa că a rămas perplexă până când domnul a spus că vrea niște mici.

Din păcate, a spus că vrea 6, așa că ea a simțit nevoia să-i strice să anunțe:

Eu nu vreau nimic, iau de la el!

Ai fi zis că dacă-și pedepsește soțul, se liniștește. Chiar m-am gândit că de asta arată mai tânără – ea lovește, el încasează.

Nu s-a liniștit.

A identificat un fel de șef de sală și i-a spus că e dezamăgită de felu-n care a ajuns restaurantul.

M-am uitat în jur și mi-am scormonit memoria. Nu am găsit vreo imagine mai glorioasă a respectivei terase cu mici și bere.

Clienții erau aceeași din totdeauna, micii semi buni, berea chiar mai rece ca-n trecut.

Șeful de sală a cerut amănunte, așa că doamna i-a spus:

Servirea e lentă de parcă cine știe ce am cerut, iar domnul cu cămașa albă care stă lângă ușă e cam obraznic. Mai avea un pic și dădea afară că l-am deranjat să ne servească!

Mi-a venit să spun cu voce tare că ce spune doamna e o ficțiune. Apoi, m-am gândit ce penibil aș fi să folosesc cuvântul „ficțiune” acolo. Mă foloseam de situație ca să mă dau eu deștept, desigur.

Am tăcut, a tăcut și șeful de sală, a tăcut și doamna.

A vorbit domnul:

O fi fost băiatul obosit, se mai întâmplă… Eu aș mai vrea doi mici, să știți!

De ce se poată unii oameni urât cu chelnerii

În mare, oricât de anticipatici ți-ar fi chelnerii ca rasă profesionașă, realitatea este că ei sunt ceea ce eu numesc „victime captive”.

Concret, chelnerul e nevoit de multe ori să suporte tot felul de ifose sau reacții exagerate ale clienților pentru că așa-i contractul breslei. Trebuie să servească.

Și ca să servează pentru a-și face meseria și a obține acel bacșiș la final, suportă.

Unii o fac umil, alții o fac mai șmecherște, dar de obicei suportă.

Acum, unii clienți simt situația și profită. De exemplu, o parte dintre cei care vizitează acele terase cu mici și bere n-au ocazia de-a lungul unei zile să comande pe nimeni.

N-au ocazia să domine pe nimeni, n-au ocazia să se simtă șefi sau superiori.

Așa că profită de situația care li se ivește când plătesc pentru mici și bere.

Nu-ți închipui că lucrurile stau altfel la restaurante luxoase. Și acolo există unii clienți care simt nevoia să se simtă importanți prin abuzarea chelnerului.

Vei vedea tot felul de sclifosiți care nu știu să trimită o mâncare înapoi la bucătărie decât făcând mare caz de asta.

Sau vei vedea indivizi care nu pot să ceară detalii legate de prezența unor posibili alergeni în mâncare decât sub forme idiot-agresive:

Asta conține gluten? E important pentru mine dacă are sau nu are gluten. Eu nu mai mănânc gluten! Sper că știți ce e acela glutenul?!

Lucrurile se prelungesc și dincolo de lumea restaurantelor. Vei vedea atitudini de gen și-n interacțiunile cu vânzătorii din magazine, cu diverși funcționari de pe la ghișee etc.

Dacă-i asculți pe nemulțumiți, întotdeauna, vina e a celui „captiv” în interacțiune, care are job să vândă sau să primească acte sau să servească.

În realitate, deși cei care prestează serviciile pot fi în fel și chip, reacțiile de genul celor descrise de mine mai sus sunt de foarte multe ori doar dorința oamenilor de-a conta cu orice preț. Câteodată, chiar cu prețul unor mici și a unei beri.

De asemenea, astfel de atitudine reprezintă lipsă de caracter inclusiv pentru că omul pe care-l abuzezi are de multe ori niște limite de apărare. Vorba ceea, e ușor să fii șmecher cu cei care nu se pot apăra pe-ndelete și greu să fii cu cei care-ți pot ține lejer piept.

În ghidul Sfarmă Piatră te-nvăț cum să n-ai nevoie de astfel de atitudini pentru a te simți cu adevărat bine-n pielea ta. Fără ifose gratuite și fără sensibilități penibile:

Sfarmă Piatră – Transformarea

 

Foto: Bimo Luki

205 Shares

Lasă un comentariu