30 de zile cu bicicleta in București

Am început să merg cu bicicleta prin București în 2012, iar primele 30 de zile au fost o experiență aparte.

În medie, am făcut zilnic aproximativ 15-16 kilometri, iar cel mai mult am mers puțin peste 30 km.

Nu mult, dar categoric suficient cât să-mi dau seama de o parte însemnată a realităților cu care se confruntă bicicliștii în Capitală.

Am mers în general pe șosea – din zona Titan până la Pro Tv și-napoi. Deci Camil Ressu – Dristor – Mihai Bravu – Piața Iancului.

Foarte rar am folosit ceea ce Administrația Străzilor numește „piste pentru biciclete”.

Când eram în faza de documentare pentru alegerea unei biciclete, am găsit pe forumuri o grămadă de povești despre cât de periculos este să mergi cu bicicleta în București.

În paralel, pe site-urile de afară, genul acesta de probleme sunt foarte rar comentate, menționate, scoase în evidență.

Logica spune automat că la noi sunt probleme, iar afară nu prea sunt.

Sunt și la noi, sunt și afară.

La noi sunt însă mai multe, mai mari, mai dese.

Bun, după 30 de zile de mers cu bicicletă în București pot spune că e periculos.

Nu pot spune însă și cât de periculos pentru că atât eu, cât și ceilalți participanți la trafic am avut  prevederea și probabil norocul să nu fim implicați în vreun incident serios.

Cum sună asta cu „participanții la trafic”…

În fine, pe scurt, maximul de neplăcere l-am trăit cu un taximetrist care a făcut dreapta într-o intersecție prin față mea de-o manieră cel puțin periculoasă. Eu eram pe prima bandă, el pe a pe prima și pe-a doua.

Apoi, unui domn i s-a părut atât de ciudat faptul că merg pe șosea încât m-a claxonat insistent, apoi isteric, apoi… Până la un semafor, când m-a întrebat de ce am ales să merg pe banda întâi și nu pe banda doi sau trei. Adică de ce pe banda lui și nu pe banda altuia.

Unii ar putea crede că a fost vorba de o ironie. Privirea tâmpă a individului te-ar fi lămurit că ironia nu s-ar fi putut vreodată naște-n tărtăcuța lui.

În fine, la un semafor, un băiat a simțit nevoia să se poziționeze cât mai bine pentru plecare, așa că, înainte să se schimbe semaforul în verde, a trecut din poziție statică în mișcare și mi-a dat mie un ghiont din spate.

Foarte fin, atât cât să simt că el chiar se grăbește. Asta a fost categoric cea mai ciudată situație. Nu a avut omul ceva cu mine, pur și simplu s-a-ntâmplat.

Cât de slabi șoferi sunt bucureștenii

Unii sunt în regulă, alții n-au respect pentru nimic, indiferent că e vorba de bicicliști sau de alți șoferi.

Totuși, oricât de slabi șoferi ar fi bucureștenii, va asigur că nu se compară cu cât de slabi sunt majoritatea bicicliștilor când vine vorba de cunoașterea sau respectarea regulilor de circulație.

E ceva înfiorător din acest punct de vedere.

Fără nicio exagerare, în 30 de zile nu cred să fi văzut 5 bicicliști așteptând în coloană să se facă verde la semafor.

Schemă preferată este depășirea coloanei prin dreapta, tăierea pieziș a intersecției pe roșu, cât mai aproape de trecerea de pietoni din dreapta, virat puțin stânga pentru reintrarea pe direcția inițială de deplasare și gata.

În felul acesta, pentru majoritatea bicicliștilor nu există roșu la semafor. În condițiile acestea, cum să te respecte zecile de șoferi care rămân în spate, ca proștii, așteptând să se facă verde.

3 lucruri apropo de siguranța ta

În primul rând, majoritatea covârșitoarea a bicicliștilor nu poartă cască.

Poate pentru că e prea cald afară, poate pentru că trebuie să dai bani să-ți iei una, poate pentru că studiile care spun că e utilă când vine vorba de protecție la impact nu sunt convingătoare.

La o simplă aproximare, poate 1 din 10 bicicliști poartă așa ceva. Posibil chiar mai puțin de-atât.

În al doilea rând, nu prea există cultură folosirii oglinzii retrovizoare.

Mașinile, indiferent de dimensiuni, au oglinzi. Motocicletele au oglinzi, scuterele au oglinzi…

Bicicletele nu prea au.

De ce?

Unii nu-și montează o oglindă pentru că le îngreunează bicicleta, alții pentru că au urechile ascuțite și gâtul flexibil.

Sfatul meu este să folosești o oglindă retrovizoare bună și vei vedea cât de utilă este.

În fine, prea mulți bicicliști stau cu căștile-n urechi în timp ce se deplasează. Probabil ascultă muzică sau audibook-uri sau le țin pentru a vorbi la telefon în timp ce merg.

Oricare ar fi rațiunea, în mod sigur această practică te face mai puțin prezent în trafic și-ți blochează un simț important – auzul.

Ceva despre siguranța bicicletei tale

Cineva scria pe un blog, nu mai rețin unde, că magazinele specializate pe vânzarea de biciclete nu sunt în stare să bage în oferte antifurturi serioase.

Deși aduc biciclete care costă uneori chiar mii de euro, au la comercializare antifurturi pe care un hoț înarmat cu o unghiera le rezolva probabil în câteva minute.

E un paradox al pieței probabil. Adică mă gândesc la faptul că oameni care dau mulți bani pe bicicletă ori nu investesc și într-un antifurt bun și aleg „chinezării” de 15-50 RON, ori nu-și leagă vreodată bicicletă în stradă.

Nu știu exact, dar sfatul meu este să-ți iei un antifurt bun cu adevărat – ex. Kryptonite sau Abus.

0 Shares

Lasă un comentariu