Ce ar trebui să faci înainte să urmărești cel mai fain serial făcut vreodată

Într-o zi vei muri, lasă serialele deoparte

Preferatul meu este OZ.

Apoi, vine Seinfeld. Apoi, The Sopranos.

Aș putea continua cu o grămadă de alte exemple și aș ajunge astfel lejer la un top 20 seriale care mi-au plăcut mult.

Tare mult.

Nu știu cum ești tu, dar știu cum sunt eu când vine vorba de seriale faine.

În mare, sunt lacom și iresponsabil.

Lacom în sensul că aș vedea toată ziua episoade dintr-un astfel de serial și iresponsabil în sensul că aș neglija aproape orice altceva-n astfel de situații.

De exemplu, mi-aduc aminte că acum câțiva ani eram într-o pauză a unei emisiuni și i-am auzit pe băieții din spatele camerelor vorbind despre Game of Thrones, o noutate absolută pentru mine atunci.

Citește în continuare…Ce ar trebui să faci înainte să urmărești cel mai fain serial făcut vreodată

Povestea a două kimono-uri

De ce sunt importante asocierele între acțiuni și lucruri

Când eram puștan, am făcut judo.

Pot spune c-am făcut judo de performanță având în vedere rezultatele și capacitatea mea incredibilă de-a-mi aduce aminte mai ales victoriile și foarte rar înfrângerile.

În fine, sala la care mergeam se afla în curtea unui liceu cu profil agricol din Râmnicu Sărat.

Veneam la antrenament mult mai devreme decât era cazul și așteptam cu o nerăbdare aparte alături de ceilalți copii să se facă ora și să vină antrenorul.

Când deschidea ușa, ne repezeam în prima cameră din stânga – un vestiar care păstra-n pereții săi tot mirosul de transpirație pe care generații de tineri judoka îl emanaseră.

Ținta tuturor era un dulap metalic din care scoteam kimono-urile.

Fiecare lua ce apuca.

Citește în continuare…Povestea a două kimono-uri

Nimicul care chiar contează al naibii de mult

De ce orice nimic contează

20% din capacitatea creierului… Se pare că atât ne-am folosi.

Sigur știi această credință, doar e cea mai bună consolare când vrem să credem despre noi că suntem în mod evident mult mai deștepți decât o arătăm.

Există o grămadă de controverse în jurul acestei idei și până se ajunge la o concluzie definitivă, vreau să-ți spun ceva  de necontestat: din anumite puncte de vedere, suntem proști.

Din feriricre, prostia respectivă este una aparte.

De exemplu, e o prostie care s-a dovedit favorabilă speciei umane de-a lungul existenței sale.

Știu, te interesează mai puțin specia și mai mult individul.

Apoi, te interesează mai puțin individul oarecare și mai mult propria persoană.

Citește în continuare…Nimicul care chiar contează al naibii de mult